Fotbal intern

Cum a “murit” Sportul Studențesc din cauza unei datorii de 10.000 de dolari

30.11.2018 | 18:11
Vasile Șiman, fostul patron al lui Sportul Studențesc, are o datorie de 10.000 de dolari de plătit pentru stadionul din Regie

Sportul Studențesc este una dintre cele mai importante echipe de tradiție din fotbalul românesc. La Sportul a jucat marele Hagi, la începutul carierei sale, iar în Regie au venit echipe precum Inter sau Dinamo Zagreb. Clubul studențesca avut 3 finale ale Cupei României, un trofeul în Cupa Balcanică și a dat și patru golgeteri ai României: Marcel Coraș (1984), Gică Hagi (1985, 1986), Gigel Bucur (2005) și Ionuț Mazilu (2006).

La mai bine de șase ani de la ultima prezență în Liga 1 Betano, când a terminat pe locul 17 la finalul sezonului 2011/2012, Sportul Studențesc trăiește pe perfuzii. Patronul Vasile Șiman caută cu disperare sponsori pentru a continua activitatea, dar susține că e greu să găsească bani, mai ales că echipa fanion din Regie este în aer. Echipă de seniori nu mai există, nici măcar în Liga a 5-a, iar patronul Sportului încearcă să își păstreze brandul, prin trei grupe de juniori prin care vrea să evite dezafilierea. “Cine îţi dă finanţare când nu mai ştiu nimic de tine?”, ne-a spus patronul Vasile Șiman.

Ionut Mazilu, fost golgeter al Sportului Studențesc, într-un duel aerian cu Gabi Tamaș

Sportul Studențesc, litigiu pentru o datorie de 10.000 de dolari cu Universitatea de Arhitectură

Mai mult, Sportul Studențesc are și probleme cu locul unde ar putea să își desfășoare meciurile. “Avem un litigiu vechi cu cei de la Arhitectură, din 2012 datează. Sperăm că se va rezolva”, ne-a mărturist în urmă cu mai mult timp Șiman, vorbind despre o datorie care, din informaţiile FANATIK, este de 10.000 de dolari! De altfel, din cauza acestui proces trupa lui Vasile Șiman s-a despărţit de Stadionul Regie. Șiman are o datorie de 10.000 de dolari către Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, proprietarul de drept al arenei, pentru închirierea și întreținerea stadionului.  Deocamdată acesta beneficiază de clemența celor de la Arhitectură.

FANATIK.RO a stat de vorbă cu președintele de onoare al Universității de Arhitectură, Emil Barbu „Mac” Popescu, „arhitectul” formației din anii ’80 care îi avea în componență, printre alții pe Gică Hagi, Gino Iorgulescu, Mircea Sandu sau Marcel Coraș. Acesta ne-a spus că într-adevăr există un litigiu între instituția care are în patrimoniu stadionul din Regie și fosta conducere a clubului, soluționat de Curtea de Apel București. „Cu toate acestea, noi am pus la dispoziție juniorilor Sportului Studențesc stadionul. Vă dați seama că noi ne-am dori ca stadionul să fie ocupat, dat fiind faptul că trăim într-un cartier, într-o zonă a Bucureștiului chiar, care e iubitoare de fotbal.”

Mac Popescu, arhitect, președintele de onoare al Sportul Studențesc

Până la întoarcerea Sportului, pe stadionul din Regie se va muta Rapidul

Deocamdată, până când Sportul Studențesc va reveni în ligile superioare ale fotbalului românesc, stadionul din Regie va fi ocupat de Rapid București. Alb-vișiniii au nevoie de o arenă pe care să joace până când se va reclădi noul stadion din Giulești. Așa că trupa lui Daniel Pancu s-a mutat în cartierul vecin: „Am semnat o înțelegere cu Rapidul prin care în următorii doi ani formația din Giulești va juca pe stadionul nostru. Ca între o prietenie între vecini, să zic așa. Nu vor da mai mulți bani decât plăteau la ei acolo”, ne-a povestit „Mac” Popescu.

Așadar, formația din Regie începe din nou de la zero. Va fi încă o renaștere pentru una dintre cele mai iubite echipe de cartier din fotbalul bucureștean. Dar mai întâi trebuie ca patronul să găsească o soluție pentru a reclădi un buget pentru o echipă de seniori, dar și să își plătească datoriile către cei care sunt proprietarii de drept ai stadionului.