Fotbal international

Ștefan Radu, ce accidentare în debutul meciului Lazio-Cagliari! Și-a spart nasul într-un duel aerian

22.12.2018 | 17:07
Stefan Radu ce accidentare in debutul meciului LazioCagliari Sia spart nasul intrun duel aerian

Ştefan Radu a avut parte de un început de meci horror în partida pe care Lazio a susţinut-o sâmbătă, 22 decembrie, în uvertura etapei a 17-a din Serie A, ultima din acest an, pe teren propriu, cu Cagliari, scor 3-1. După numai câteva minute cel mai vechi jucător din lotul grupării romane a sărit la cap cu un jucător al sarzilor, după care s-a prăbuşit pe gazon, plin de sânge. În duelul aerian fundaşul român şi-a spart nasul şi a avut nevoie de intervenţia echipei medicale. Din fericire, Ştefan Radu şi-a revenit şi a putut continua partida, dar numai după ce a schimbat tricoul, care era plin de sânge.

Deşi a avut parte de acest moment traumatizant românul a reuşit să facă un meci foarte bun, numărându-se printre elogiaţii meciului. Radu a avut numeroase apariţii în atac şi a fost extrem de atent în defensivă. După cum scriu jurnaliştii de la publicaţia online Cittaceleste el şi Acerbi sunt absolut de neînlocuit în sistemul defensiv conceput de Simone Inzaghi. Lazio a reuşit să regăsească gustul victoriei, după o perioadă mai puţin fastă, de cinci meciuri, care au trimis gruparea romană în afara primelor patru locuri, locurile de Champions League.

Ştefan Radu, deşi accidentat, s-a numărat printre remarcaţii partidei cu Cagliari

Ştefan Radu este totodată şi unul dintre cei mai iubiţi jucători de la Lazio de către suporteri, care în momentele lor de contestare a evoluţiei echipei şi a unor jucători în mod particular, niciodată nu l-au avut în vizor pe fundaşul român, aflat de peste un deceniu în tricoul biancocelest. Gurile rele susţineau că un atu în plus pentru Ştefan Radu ar fi fost şi  soţia sa, Alexandra, cu opt ani mai mare decât el, a cărei frumuseţe a fost apreciată de tifosi şi a lăsat destule suspine în vestiar.

Accidentare Ştefan Radu. Românul a revenit în meci şi a fost unul dintre cei mai buni de pe teren
Accidentare Ştefan Radu. Românul a revenit în meci

Ştefan Radu şi-a prelungit contractulcu încă trei sezoane şi cel mai probabil îşi va încheia cariera în tricoul lui Lazio, deşi a avut în ultimii ani destule oferte pentru a pleca la alt club, inclusiv Roberto Mancini pe vremea când era la Manchester City, fiind interesat de serviciile sale.