Sport

Știrile zilei din sport luni, 4 octombrie. Noul stadion al lui Sepsi a fost omologat. Când se joacă primul meci pe arena de 25 de milioane de euro

FANATIK îţi prezintă cele mai importante știri din sport ale zilei de luni, 4 octombrie.
Stirile zilei din sport luni 4 octombrie Noul stadion al lui Sepsi a fost omologat Cand se joaca primul meci pe arena de 25 de milioane de euro
Noul stadion Sepsi. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
04-10-2021
19:08

Așteptarea a luat sfârșit. Sepsi își inaugurează noul stadion

Oficialii clubului Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au anunțat că s-a încheiat procesul de omologare a noului stadion al grupării covăsnene. La finalul inspecției arena a primit omologarea.

”A fost omologat Stadionul Sepsi OSK! Hai Sepsi OSK! Hai Sfântu Gheorghe! Ne vedem pe 15 octombrie!”, au anunțat reprezentanții clubului din Sfântu Gheorghe pe pagina oficială de Facebook.

Astfel, prima partidă oficială găzduită de noua arenă, cu o capacitate de 8.400 de locuri, va fi întâlnirea din cadrul etapei a 12-a dintre Sepsi și FC Voluntari.

04-10-2021
17:53

Un fost pilot NASCAR a fost împușcat mortal

Fost pilot NASCAR, John Wes Townley, a decedat weekendul trecut după ce a fost împușcat mortal. Americanul, care a concurat în perioada 2008-2016, avea 31 de ani și a fost omorât în zona Five Points, din Atena, Georgia.

Conform autorităților din Atena, la locul faptei, pe lângă fostul pilot au mai fost găsite două persoane, printre care și fosta soție a acestuia Laura Townley. Laura și John Wes au fost ambii transportați la spital, acolo unde bărbatul a murit din cauza rănilor.

Conform Poliției, numele celei de a treia persoane este Zachary Anderson (32 de ani). După primele investigații, autoritățile susțin că John Wes Townley a ajuns la locuința respectivă și i-a atacat pe Laura și pe Zachary cu un topor, moment în care celălalt bărbat a tras câteva focuri de armă.

Gloanțele i-au nimerit atât pe John Wes, cât și pe Laura. Deși rănile femeii sunt și ele grave, șansele ei de supraviețuire sunt extrem de mari. Singurul care a scăpat teafăr și nevătămat este Zachary Anderson.

John Wes Townley și Laura Townley s-au căsătorit în octombrie 2018, dar John Wes a intentat divorț în luna februarie a acestui an, pe motiv că mariajul lor era distrus. Divorțul fostului cuplu s-a finalizat chiar în săptămâna de dinaintea tragicului eveniment.

 

04-10-2021
16:22

Foști adversari în Premier League, Serge Aurier și Unai Emery fac echipă la Villareal

Internaționalul ivorian Serge Aurier a semna cu Villareal. Fundașul de bandă era liber de contract după ce înțelegerea cu Tottenham Hotspur a expirat în această vară.

”Villarreal CF a ajuns la un acord cu Serge Aurier, care vine la clubul galben din postura de jucător liber de contract, semnând pe un sezon, cu opţiunea de a extinde relaţia dintre ambele părţi pentru încă două sezoane.

După ce a trecut vizita medicală şi şi-a semnat contractul cu Villarreal, Serge Aurier va da curs convocării la echipa naţională a Coastei de Fildeş, care l-a chemat pentru cele două meciuri din calificările la Cupa Mondială din 2022.

Fundaşul se va alătura echipei după pauza internaţională şi va fi prezentat oficial la întoarcerea în Spania”, se arată în comunicatul clubului Villareal.

04-10-2021
15:23

Claudio Ranieri, la a patra experienţă în campionatul Angliei

Nou-promovata în Premiere League Watford a decis să se despartă de antrenorul care a promovat-o, spaniolul Xisco Munoz, iar cele mai mari șanse de a prelua formația de pe Vicarage Road Stadium le are italianul Claudio Ranieri.

Tehnicianul de 69 de ani nu ar fi la prima expriență în campionatul Angliei. De-a lungul timpului, el a mai pregătit Chelsea (2000-2004), Leicester City (2015-2017) și Fulham (2018-2019).

Mai mult, cu Leicester a câștigat titlul în sezonul 2015/2016, având cu zece puncte mai mult decât Arsenal (81, față de 71), deși a pierdut ambele meciuri cu tunarii, 2-5 pe teren propriu și 1-2 în deplasare. Asta după ce în sezonul precedent terminase campionatul pe locul 14, din 20.

În prezent, Ranieri este liber de contract, după ce, de-a lungul timpului, a mai antrenat Cagliari, Napoli, Fiorentina, Valencia, Atletico Madrid, Valencia, Parma, Juventus, Roma, Inter Milan, Monaco, Nantes, Roma, Sampdoria (în ultimele două sezoane), iar în 2014 a fost selecționerul Greciei.

04-10-2021
13:47

Ionuț Radu, pe „făraș” la Inter. Ce anunț a făcut conducerea nerazzurilor

Ionuț Radu are zilele numărate la Inter. Internaționalul român nu a jucat nicio secundă în acest sezon de Serie A, iar campioana Italiei vrea să îi dea drumul să plece în următoarea perioadă de mercato.

Cum Samir Handanovic a ajuns la 37 de ani, Inter caută un înlocuitor pe măsură pentru portarul bosniac. Principala țintă ar fi Andre Onana, fotbalistul în vârstă de 25 de ani al lui Inter. Camerunezul a fost suspendat pentru dopaj în februarie 2020, dar sancțiunea îi expiră la începutul lui noiembrie.

Conform celor de la Calcio Mercato, Onana ar putea ajunge pe Giuseppe Meazza încă din iarnă, motiv pentru care Ionuț Radu va fi pus pe lista de transferuri. „Inter nu se va baza pe Ionuț Radu în viitor și speră să îl pună pe lista de transferuri. Dacă va reuși să îl vândă în ianuarie, șansele ca Onana să ajungă la Milano ar crește foarte mult”, a scris Calcio Mercato.

04-10-2021
12:53

Nerefăcut după problemele musculare Erling Haaland ratează meciurile Norvegiei din preliminariile CM

Super starul naționalei Norvegiei, Erling Haaland, ratează meciurile naționalei țării sale cu Turcia și Muntenegru din preliminariile pentru Cupa Mondială de anul viitor.

Atacantul are mari probleme musculare și nu a mai fost utilizat nici de Borussia Dortmund di 19 septembrie. Haaland a făcut personal anunțul că nu va juca pentru Norvegia.

”Salut, prieteni! Regret că nu sunt apt pentru meciurile naționalei, mi-ar fi plăcut să fiu alături de voi. Mult succes Norvegiei!”, a postat Erling Haaland pe contul personal de Twitter.

Norvegia va întâlni Turcia, pe 8 octombrie, la Istanbul, şi Muntenegru, pe 11 octombrie, la Oslo. 

04-10-2021
12:10

Atac rasist al suporterilor Fiorentinei la adresa lui Koulibaly

Campionatul Italiei a ajuns la etapa cu numărul 7, care s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute. Napoli continuă să se mențină pe primul loc al clasamentului, după victoria de pe terenul Fiorentinei, cu 2-1, golurile fiind marcate de Quarta (28), pentru gazde, respectiv, Lozano (39) și Rrahmani (50).

În timpul partidei de ieri, unii fani ai echipei gazdă au avut un comportament lipsit de bun simț la adresa lui Kalidou Koulibaly, fundașul central al lui Napoli. Azi, jucătorul a făcut cunoscut, pe contul lui de instagram, ce i s-a strigat.

‘Maimuță de rahat’. Așa m-au numit. Acești oameni nu au nimic de a face cu sportul. Trebuie să fie identificați și interziși pe viață de pe stadioane”, se arată în respectiva postare, care a adunat aproape 190.000 de aprecieri în cinci ore.

Printre cei care i-au scris mesaje de încurajare se numără Rio Ferdinand, Dries Mertens sau Fabian Ruiz. De asemenea, fostul judoka italian Marco Maddaloni l-a sfătuit să nu le dea atenție celor care l-au insultat și să meargă înainte.

Cotidianul italian Gazzetta dello Sport a relatat cum s-au desfășurat evenimentele. „La finele partidei, un grup mic de pseudo fani violet i-a insultat pe Victor Osimhen, André-Frank Zambo Anguissa și Kalidou Koulibaly.

Numai că de data aceasta a mers mai departe. Dar dacă Anguissa și Osimhen au zâmbit când au intrat în vestiar, Koulibaly s-a revoltat. ‘Mi-ai spus maimuță? Vino aici și spune-mi, vino aici și spune-mi în față!’, s-a adresat el unui suporter.

Jucătorul a fost oprit de ofițerul de presă al clubului oaspete, iar la incident au asistat numeroși martori. Atât de mulți, încât clubul Fiorentina și-a prezentat scuze jucătorului și clubului oaspete pentru cele întâmplate”, scrie ziarul în ediția on-line.

04-10-2021
09:30

Ilie Stan a fost demis de FC Brașov după înfrângerea cu Astra

Ilie Stan nu mai este antrenorul divzionarei secunde FC Brașov, fiind demis de conducerea clubului în urma rezultatelor catastrofale din primele etape.

”I-am reziliat contractul lui Ilie Stan. E nevoie de un șoc la echipă. Vine o perioadă foarte grea”, a declarat președintele brașovean Ioan Mărginean, în cadrul unei conferințe de presă.

În ultimele două etape din Liga 2, cu Ilie Stan pe bancă, FC Brașov a pierdut cu 0-1 pe teren propriu cu CSA Steaua, și cu 0-2 în deplasare cu Astra Giurgiu.

04-10-2021
06:04

Cadou de 460.000 de euro pentru Zlatan Ibrahimovic

Zlatan Ibrahimovic a împlinit, pe 3 octombrie, 40 de ani, iar starul lui AC Milan şi-a făcut un cadou de lux cu această ocazie. Fotbalistul suedez şi-a cumpărat un Ferrari SF90 Stradale, primul model hibrid al producătorului italian, pe care a plătit 460.000 de euro.

Noul bolid al lui Zlatan Ibrahimovic are 986 de cai putere şi ajunge la 100 km/h în 2,5 secunde. Modelul Ferrari este una dintre cele mai puternice maşini ale momentului.

În 2019, atunci când a împlinit 38 de ani, Zlatan Ibrahimovic şi-a cumpărat Ferrari Monza Sp2, în timp ce anul trecut şi-a adăugat la colecţie un Porsche 911 Targa 4S Heritage Design Edition.

04-10-2021
05:59

Saptămână de coşmar pentru Carlo Ancelotti

Real Madrid trece prin prima criză a sezonului, după două înfrângeri surprinzătoare. “Galacticii” au fost învinşi de Sheriff Tiraspol, scor 1-2, în Liga Campionilor, iar în campionat au înregistrat primul eşec, 1-2 cu Espanyol. La finalul meciului din La Liga, Carlo Ancelotti a avut un discurs dur.

“A fost cel mai prost meci al nostru! Înfrângerea nu este un accident pentru că meritam să pierdem. Am jucat rău și nu sunt multe de spus. Trebuie să schimbăm atitudinea pe care am avut-o în această săptămână.

Suntem îngrijorați pentru că este a doua înfrângere consecutivă, iar acest club nu este obișnuit așa. Trebuie să remediem această situație, să corectăm erorile pe care le-am făcut și în acest meci.

Am început meciul cu o idee, dar s-a schimbat după ce am primit primul gol. Nu am fost capabili să ne menținem calmul. Jucătorii s-au poziționat prost, atât cu mingea, cât și fără minge. Echipa a fost dezordonată”, a spus antrenorul lui Real Madrid la finalul meciului.

River Plate a învins-o pe Boca Juniors în primul “Superclasico” în pandemie

River Plate a învins-o pe Boca Juniors, scor 2-1, în primul “Superclasico” jucat în pandemie. Julian Alvarez a fost eroul gazdelor, după cele două goluri marcate în prima repriză, în timp ce Carlos Zambrano a înscris, în minutul 90+4, singura reuşită a echipei lui Sebastian Battaglia.

Boca Juniors a trebuit să joace în inferioritate numerică din minutul 16, când Marcos Rojo a văzut al doilea galben, după ce mai primise unul cu 60 de secunde înainte.

ADVERTISEMENT

Ar putea fi ultimul “Superclasico” pentru Marcelo Gallardo, după ce presa din Spania a anunţat că antrenorul lui River Plate se află pe lista Barcelonei. Ronald Koeman este pe făraş la formaţia de pe “Camp Nou”, după un start de coşmar în Liga Campionilor şi o nouă înfrângere în campionat, 0-2 cu Atletico Madrid.