News

Surse: Unde ar fi trupul neînsuflețit al Alexandrei Măceșanu, una din victimele criminalului din Caracal

28.07.2019 | 19:37
Surse Unde ar fi trupul neinsufletit al Alexandrei Macesanu una din victimele criminalului din Caracal

Gheorghe Dincă, criminalul de la Caracal, ar fi mărturisit procurorilor de la DIICOT că a aruncat trupul Alexandrei în râul Olt, potrivit Antena 3, care citează surse din anchetă!

Gheorghe Dincă a spus că a aruncat trupul Alexandrei în râul Olt

Imediat după ce a făcut aceste mărturisiri, Gheorghe Dincă a acuzat o stare de rău, iar procurorii au fost nevoiți să suspende ancheta pentru ca suspectul să primească îngrijiri medicale.

În cursul zilei de duminică, Gheorghe Dincă a recunoscut în faţa anchetatorilor că le-a ucis atât pe Alexandra, minora de 15 ani din Dobrosloveni, cât şi pe Luiza, tânăra de 18 ani dispărută acum aproape 4 luni.

Gheorghe Dincă a spus că a aruncat trupul Alexandrei în râul Olt
Gheorghe Dincă a spus că a aruncat trupul Alexandrei în râul Olt

Vecinii spun că mai multe fete au dispărut în aceleași condiții în care au dispărut Alexandra și Luiza

Între timp, încep să iasă la iveală și alte dispariții din localitatea Caracal. Vecinii criminalului Gheorghe Dincă vorbesc și despre alte persoane care ar fi dispărut de pe raza localității. Un bărbat a declarat că și sora sa a dispărut în urmă cu 12 ani, pe vremea când avea doar 17 ani.

Bărbatul căruia i-a dispărut sora crede că ar putea fi tot victima criminalului din Caracal. O altă vecină de-a criminalului a mărturisit că fiica sa de 19 ani s-a urcat în urmă cu doi ani în mașina lui Gheorghe Dincă și că acesta a dus-o pe drumuri ocolitoare, înainte de a o aduce acasă.

Bărbatul se pare că s-a răzgândit și nu și-a mai dus planul la bun sfârșit, după ce tânăra speriată a început să țipe și i-a cerut s-o ducă de îndată acasă! O altă tânără din Caracal a dispărut în urmă cu 20 de ani. Mihaiela Geanina Geneș este o tânără din orașul Caracal care a dispărut în anul 1999 tot după ce s-a urcat în mașina unui necunoscut la ocazie. Adolescenta de 19 ani a dispărut în aceleași condiții misterioase ca și cele două fete răpite și ucise de Gheorghe Dincă.