Fotbal intern

Talpan, victorie mare în fața lui Gigi Becali! Ce s-a întâmplat la Curtea de Apel. Prima reacție a patronului de la FCSB

31.01.2019 | 17:47
Talpan victorie mare in fata lui Gigi Becali Ce sa intamplat la Curtea de Apel Prima reactie a patronului de la FCSB

Florin Talpan a obținut o victorie mare în fața lui Gigi Becali! Astfel, demersul prin care latifundiarul din Pipera a cerut rejudecarea procesului în care solicita înapoi numele Steaua, a fost refuzat de Curtea de Apel. Judecătorii au decis că cererea formulată de avocații patronului FCSB este una nefondată. Cei plătiți de Becali să se ocupe de acest caz au invocat greșeli comise în 2017 de o altă instanță și au solicitat îndreptarea erorilor.

UPDATE 17:48. Gigi Becali vine cu o reacție surprinzătoare și spune că FCSB ar fi câștigat de fapt acest proces. Patronul clubului din Liga 1 Betano crede că totul se va lămuri în 4-5 ani.

„Nu este niciun eșec pentru noi, este exact invers. Judecătorii spun că există o hotărâre a Curții Supreme în care se precizează că e marca celor de la CSA și că n-avem voie să o folosim. Dar noi am spus că vrem marca notorie. Noi nu vrem marca aceea este scrisă. Noi avem renumele. Ei au o marcă grafică, noi avem o marcă notorie. Ei bine, Curtea Supremă a spus că aceasta este a noastră.

Acum, judecătorul trebuie să decidă cine este notoriu. Noi sau ei? Judecătorul va spune « CSA Steaua are o marcă scrisă, grafică, dar Becali are o marcă notorie». Asta nu trebuie să fie înregistrată, așa spune legea, pentru că ea este în mentalul omului.

Cu ce demonstrăm noi că avem această marcă? Cu faptul că noi am continuat fotbalul, în timp ce ei au întrerupt activitatea secției de fotbal timp de 10-12 ani. Apoi voi ataca și decizia cu numele. Astfel, le voi desființa lor toate mărcile. Vor mai putea face fotbal, dar fără numele de Steaua București. Voi câștiga palmaresul și istoria. Dar, toate astea vor dura 4-5 ani de zile”, a declarat Gigi Becali la TV Digi Sport.


”Printr-o primă critică se afirmă greşita reţinere de către tribunal a notorietăţii mărcii 72827, notorietate care trebuie dovedită la momentul la care se invocă, constatarea unei alte instanţe pe acest aspect neimpunându-se într-un litigiu ulterior. În cauză, însă, tribunalul nu a constatat notorietatea mărcii la momentul solicitării de anulare pentru rea-credinţă, ci a utilizat argumentul notorietăţii la înregistrare a mărcii 72827, constatate de ICCJ prin decizia 3425/2014, moment ce interesează în aprecierea condiţiilor de valabilitate a înregistrării contestate prin prezenta acţiune”, se arată în începutul deciziei luată de Curtea de Apel.

Talpan, victorie mare în fața lui Gigi Becali! Talpan
Florin Talpan se judecă pentru emblema Stelei cu Gigi Becali

Talpan, victorie mare în fața lui Gigi Becali!

Cu doar câteva zile în urmă, Helmuth Duckadam preciza că între cele două părți ar putea exista până la urmă o înțelegere amiabilă. ”Eu cred că ne vom împăca cu Armata. Există posibilitatea asta, dar trebuie să avem răbdare. Sunt convins că acest lucru se va întâmpla în momentul în care se va finaliza construcţia stadionului din Ghencea. Când cei de la CSA nu vor reuşi în planul lor atunci vor renunţa la această idee pentru că le va fi foarte greu, totul e clar. Iar apoi lucrurile vor reveni pe un făgaş normal şi singura echipă care va putea juca pe noul stadion din Ghencea va fi FCSB, viitoarea Steaua”, a declarat Helmuth Duckadam despre scandalul FCSB – CSA Steaua.

  • 1 este locul pe care îl ocupă CSA Steaua în clasamentul Ligii a 4-a