Fotbal intern

“Tata a murit în clinica groazei, arăta ca la Auschwitz!”

Lică Nunweiller, fostul fotbalist al formaţiei Dinamo Bucureşti, în vîrstă de 74 de ani, a decedat, vineri, la Spitalul Floreasca din Capitală. Moartea sa a întristat întreaga suflare din...
09.11.2013 | 08:45
Tata a murit in clinica groazei arata ca la Auschwitz

Lică Nunweiller, fostul fotbalist al formaţiei Dinamo Bucureşti, în vîrstă de 74 de ani, a decedat, vineri, la Spitalul Floreasca din Capitală. Moartea sa a întristat întreaga suflare din “Ştefan cel Mare”, însă Mihaela, fiica sa, este de departe cea mai afectată. Aceasta a lansat acuzaţii dure la adresa clinicii Gerontfo Life Med din Bucureşti la care a fost tratat fostul fotbalist înainte de a fi mutat la Spitalul Floreasca, unde a decedat. “Ticăloasa, mizerabila, mor cu ea de gît! Doctor Diaconescu Nina Maria. E cea care conduce clinica! La un moment dat au vrut să-l pună să semneze o hîrtie, dar el n-a vrut. Din ce-am înţeles, le iau casele pacienţilor. Tata era un om normal cînd a ajuns la ei. Avea 84 de kilograme, dar apoi se făcuse ca la Auschwitz. A venit să-şi pună o sondă urinară, dar s-a ales cu nişte bacterii. Se foloseau şase seringi la 32 de pacienţi, angajaţii nu aveau mănuşi chirurgicale, ci din acelea care au vînzătorii la pâine. Îi spălau pe pacienţi cu acelaşi burete”, a declarat Mihaela, cu numai cîteva zile înainte ca tatăl ei să se stingă.

Fiica lui Nunweiller a anunţat că va da în judecată clinica respectivă. “Nina Maria e o criminală! Am auzit că ar fi cercetată în trei dosare pentru omor din culpă. Se joacă de-a Dumnezeu cu sufletele oamenilor. E clinica groazei! Mă duc pînă la Dumnezeu pentru tatăl meu! Am un dosar cu toate probele, cu acte şi filmuleţe de acolo!”, a spus Mihaela pentru click.ro.

În replică, şefa clinicii, doctor Diaconescu Nina-Maria, a precizat că acuzele lansate de Mihaela Nunweiller sînt false. “Lucrurile nu sînt adevărate, eu cu doamna deja sînt în nişte litigii. Ea poate să facă ce doreşte, bani tot nu a scos de la mine! Cam asta e esenţa! Condiţiile au fost excelente”, a spus doctorul Diaconescu.