UPDATE 30.06.2014
12.34. Aflat în probe la CS U Craiova, Steafan Acka, fostul fundaş al celor de la FC U, a semnat un contract pe o perioadă doi ani cu echipa susţinută de primăria din Bănie. “Sunt foarte fericit că am ajuns la Universitatea, pentru că este o echipă de tradiţie. Sunt obiective mari, pretenţii mari şi mă bucur că sunt aici. M-a determinat să semnez cu Universitatea faptul că echipa m-a dorit din iarnă şi m-a sunat şi acum, precum şi faptul că m-am simţit bine în Craiova. Este o mare onoare să joc pentru echipa Craiovei. Le mulţumesc celor din conducere pentru că au avut încredere în mine, lui Augustin Călin şi impresarului meu”, a spus Acka pentru site-ul clubului din Bănie. Totodată, FANATIK.RO a aflat, că în cazul în care Mădălin Ciucă va fi declarat liber de contract, atunci în cel mai scurt timp şi fostul căpitan al celor de la FC U se va alătura lotului lui Jerry Gane,
UPDATE 16:40 / Contactat telefonic de FANATIK.RO Adrian Mititelu a reacţionat: “Se întîmplă exact cum mă aşteptam eu în momentul în care am decis să retrag echipa din Liga II. După ce am fost jefuit de jucători în 2011, la trei ani distanţă, încep să fiu jefuit din nou de alţi jucători. Totul este premeditat şi pus la cale de mult timp. Eu încă din iarnă am avut informaţii că cei de la CS U îmi umblă la jucători, iar cînd eu ţipam lucrul ăsta nimeni nu mă lua în seamă! Chiar vă rog să îi lăsaţi să semneze cu Acka, că o să vedeţi voi cumvor răspunde oamenii aştia în faţa legii pentru tot ce mi-au făcut. Atît ei cît şi cei de la Comisii, care i-au declarat pe o parte dintre jucători liberi de contract. Am informaţii că oamenii de la CS U încearcă să mai corupă încă vreo trei-patru jucători de la noi, să semeneze cu ei. După ce vor semna cu Acka îşi vor agrava şi mai rău situaţia în faţa legii”, ne-a declarat supărat Mititelu.
********************************************************************************************************
Jerry Gane a dezvăluit la sfîrşitul săptămânii trecute că CS U Craiova se află în tratative cu un fundaş central cunoscut în fotbalul românesc. În aceste condiţii, după ce oltenii nu s-au înţeles cu Ricardo Cadu, în cantonamentul “CraiOlguţei” din Slovenia a ajuns fostul fundaş al FC Universitatea, Stephane Acka, declarat recent liber de contract de către comisiile FRF. “În cazul în care jucătorul ivorian se va înţelege cu echipa lui Gane, atunci cele două părţi vor semna un contact pe trei ani”, informează Digi24.
MICAPI.RO
P: Înregistreaza-te acum la Sportingbet si primesti un Free Bet de 400 lei!