Prima DEZERTARE la Ştiinţa: “Da, am PĂRĂSIT echipa!”

Daniel Bălaşa este primul jucător care a părăsit echipa patronată de Adrian Mititelu, iar FANATIK vă prezintă motivele pentru care fotbalistul a plecat de la antrenamentele U Craiova, spuse...
30.10.2013 | 16:24
Prima DEZERTARE la Stiinta Da am PARASIT echipa

Daniel Bălaşa este primul jucător care a părăsit echipa patronată de Adrian Mititelu, iar FANATIK vă prezintă motivele pentru care fotbalistul a plecat de la antrenamentele U Craiova, spuse chiar de acesta. Jucătorul a dezvăluit că, după ce a părăsit formaţia alb-albaştrilor la începutul săptămînii, pentru că nu a fost reţinut în lotul lui U Craiova pentru jocul cu Gloria Bistriţa, a fost căutat de cei din club pentru a reveni la echipă pentru meciul cu UTA, ţinînd cont că Mădălin Ciucă nu joacă la Arad (VEZI DETALII)

Daniel, este adevărat că ai părăsit echipa de cîteva zile, din ce motiv ai ales să faci acest lucru?

(oftează) Da, este adevărat! Să ştiţi că nu am dorit să se facă prea mare caz din această decizie a mea, să ies cu declaraţii prin presă sau să fac nu ştiu ce fel de scandal, deoarece nu vreau să dau apă la moară prin prisma scandalurilor care sînt zilele acestea la Craiova.

Ce vrei să spui?

Păi acum lumea o să zică că am plecat de la U Craiova din cauza problemelor, a banilor, că nu am primit la timp salarile şi că jucătorii sînt disperaţi.  

Ok, atunci ne poţi spune care este motivul real pentru care ai ales să pleci de la echipă?

Să ştii că nu am plecat de la echipă de capul meu. Am purtat înainte să fac acest lucru o discuţie cu Adrian Mititelu. I-am spus dînsului ce mă nemulţumeşte, i-am explicat că nu plec din cauza banilor, deoarece ştiam în ce situaţie voi semna cu FC Universitatea Craiova. Însă nu mai puteam să stau deoarece nu mi s-a părut normal să nu fiu oprit în lot pentru meciul cu Gloria Bistriţa.

Ţi s-a părut că Nicolo Napoli te-a neîndreptăţit?

Nu vreau să vorbesc urît sub nicio formă de Mister, nu îmi stă în caracter aşa ceva şi nu e bine să-ţi vorbeşti prin presă antrenorul de rău. Însă, m-a deranjat faptul că am fost folosit de cînd am început campionatul extrem de puţin. Nu mi s-a părut normal să fiu scos din echipă, după ce în meciul U Craiova – FC Olt, atunci cînd am jucat, eu consider că am evoluat bine pentru Ştiinţa.

Ţi s-a reporoşat faptul că ai greşit la golurile primte de echipa ta în partidele cu Petrolul şi Mioveni?

Hai să discutăm despre aceste goluri pas cu pas. Eu consider că la meciul U Craiova – Petrolul nu am greşit la golul ploieştenilor, iar la meciul cu Mioveni, hai să spunem că poate am greşit la primul gol atunci cînd adversarii nostri au centrat de pe partea dreaptă a lor de atac. Dar ce vreţi să fac eu cînd sînt trimis pe teren fundaş stînga, iar postul meu de meserie este de fundaş central sau cel mult mijlocaş la închidere? Aşa că nu cred că eu am fost principalul vinovat după cele două eşecuri.

Ai de gînd să depui memoriu ca să rămîi liber de contract?

Bine că m-ai întrebat acest lucru. Vreau să ştie toată lumea că nu îmi voi depune memoriu deoarece nu vreau de la Craiova niciun ban. Eu am venit la această echipă cu inima deschisă, am crezut că pot ajuta şi pe U Craiova să promoveze în Liga I, după marea nedereptate care i s-a făcut atunci cînd a fost dezafiliată. Dar plecarea mea nu are legătură cu tot ce se întîmplă la Craiova în acestezile.

Mai este vreo cale de împăcare între tine şi Nicolo Napoli?

Îţi repet, nu am absolut nimic cu Mister, însă sper că în iarnă voi găsi înţelegere din partea domnului Mititelu şi voi fi lăsat să plec liber de contract, atîta timp cît nu cer bani.

Ti-a cerut cineva de la Craiova să te întorci la echipă?

Da! Mi s-a spus să mă întorc că voi juca în meciul cu UTA, deoarece Mădălin Ciucă este suspendat. Dar nu vreau să mă întroc să joc doar un meci ,iar apoi să rămân din nou de umplutură în cadrul lotului. M-am săturat să tot aştept să mi se dea şi mie o şansă reală să demonstrez că merit să fiu titular la U Craiova. Nu pot să demonstrez acest lucru doar cînd joc din an în paşte.

Suporterilor echipei ai să le transmiţi ceva?

Le doresc tot binele din lume şi îi rog să fie alături în continuare de echipă. Atît cît am jucat eu la U Craiova pot să spun că am jucat în tribune cu cei mai minunaţi fani pe care i-am întîlnit în cariera mea. Ştiinţa are una dintre cele mai frumoase galerii din ţară, iar acum ,chiar dacă echipa este în Liga a doua, suporterii aceste formaţii au fost la înăţime la fiecare meci. Îi doresc din tot sufletul Craiovei să promoveze pentru că fanii acestei echipe au suferit enorm în ultimii doi ani.

5 meciuri a disputat Bălaşa pentru FC U Craiova, din 11 posibile, în actualul sezon

4 meciuri a evoluat Bălaşa în preliminariile Europa League,  toate ca titular, în sezonul precedent, la Zimbrul Chişinău