Autoritățile sunt în alertă și cer ajutorul oamenilor pentru prinderea unui deținut încarcerat la penitenciarul Rahova care a reușit să evadeze în cursul zilei de luni. Este vorba despre Mario Gruia, un bărbat de 35 de ani, condamnat definitiv la 1 an, 6 luni și 20 de zile de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alccolului sau a altor substanțe.
Deținutul se afla la punctul de muncă din comuna Pantelimon și a înșelat vigilența gardienilor, făcându-se nevăzut. Abia în jurul orei 14:30, aceștia au constatat că lipsește, moment în care au demarat toate procedurile în vederea capturării sale.
„În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea Secţiei 19 Poliţie şi a Poliţiei Oraşului Pantelimon, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră”, a transmis Administrația Penitenciarelor printr-un cmunicat dat publicității recent.
Totodată, cei care pot oferi informații utile pentru prinderea deținutului evadat, sunt rugați să ia legătura cu autoritățile în cel mai scurt timp posibil. Pentru „isprava” sa, Mario Gruia riscă să rămână în spatele gratiilor pentru încă trei ani.
„Menţionăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani. La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbracat cu: pantaloni de trening de culoare gri închis, bluză de culoare bleumarin, tricou alb. Bărbatul are o înalţime de 1,70 metri. Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Bucureşti-Rahova, la numărul de telefon: 021/4200810“, se mai arată în respectivul comunicat.