Fotbal international

Când se joacă Liverpool-Chelsea, Supercupa Europei 2019. Unde se va disputa meciul

02.06.2019 | 00:45
Cand se joaca LiverpoolChelsea Supercupa Europei 2019 Unde se va disputa meciul

Liverpool este noua câştigătoare a UEFA Champions League în urma finalei disputate sâmbătă, 1 iunie, pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid, 2-0 cu Tottenham. În calitate de câştigătoare a trofeului UEFA Champions League această echipă şi-a câştigat dreptul de a disputa Supercupa Europei. Care, ca urmare a faptului că sezonul 2018-2019 al cupelor europene s-a transformat într-un monopol Premier League rezultă că va fi a treia confruntare pentru câştigarea unui trofeu european în care echipele vor fi din fotbalul englez.

Unde şi când se va disputa Supercupa Europei 2019 Liverpool – Chelsea

Aceasta după ce Chelsea şi-a adjudecat într-o manieră categorică Europa League în finala cu concitadina londoneză Arsenal, scor 4-1, dând o mare lovitură tunarilor, care pe lângă trofeul pierdut au ratat astfel al doilea an consecutiv accesul în grupele Champions League, situaţie care aduce importante pierderi materiale, estimate a depăşi suta de milioane de euro!

Aşadar, Liverpool şi Chelsea mai pot câştiga un trofeu în Europa în acest sezon, urmând a se întâlni în Supercupa Europei. Partida va avea loc pe data de 14 august, la Istanbul, pe stadionul Vodafone Arena, stadionul echipei Beşiktaş. Astfel toate cele trei arene importante din Istanbul au fost implicate în finale europene: Olympic Stadium (stadion Galatasaray) 2005 UEFA Champions League Milan – Liverpool, Sukru Saracoglu Stadium (stadion Fenerbahce) 2009 Cupa UEFA ultima ediţie, transformată apoi în Europa League, Şahtior Doneţk – Werder Bremen şi acum, 2019 Vodafone Arena (stadion Beşiktaş) Supercupa Europei.

Supercupa Europei 2019. Chelsea a câştigat Europa League

Pentru prima dată se va apela la arbitraj video

Este pentru prima dată când se vor întâlni în Supercupa Europei două echipe din Anglia, dar şi pentru a opta oară când se vor afla faţă în faţă echipe din aceeaşi ţară. Până acum de cinci ori au jucat echipe din Spania şi de două ori din Italia. Alegerea locaţiei s-a făcut din şapte oraşe solicitante, pe lângă Istanbul depunându-şi candidatura Tirana, Toulouse, Astana, Belfast, Gdansk şi Haifa.

Supercupa Europei 2019 se va juca la Istanbul, pe stadionul lui Beşiktaş, Vodafone Arena

Se va juca după sistemul normal, 90 minute, plus prelungiri de 30, în caz de egalitate şi eventual lovituri de departajare, dacă egalitatea persistă. Trei schimbări sunt permise în primele 90 de minute, plus o patra în prelungiri. Şi marea noutate este că va fi prima Supercupă a Europei, aceasta este a 44-a din  istorie, în care se va aplica sistemul de arbitraj VAR.