News

Veşti bune pentru elevi: transport decontat de Ministerul Educaţiei. În ce condiţii pot beneficia de gratuitate

05.03.2021 | 11:02
Vesti bune pentru elevi transport decontat de Ministerul Educatiei In ce conditii pot beneficia de gratuitate
ADVERTISEMENT

Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care modifică modul de acordare a gratuităților la transportul elevilor, la care se adaugă alte noi beneficii acordate acestora.

Urgența actului normativ este justificată prin faptul că o lege adoptată anul trecut, Legea 226, a făcut ca modalitatea de decontare să devină neclară cu consecința că operatorii de transport nu mai asigurau gratuitatea transportului pentru că nu știau cum o să-și recupereze banii.

ADVERTISEMENT

Pe lângă clarificarea acestor chestiuni, ordonanța introduce gratuitatea transportului pentru elevii cu boli cronice care au nevoie să călătorească pentru consultații medicale.

Sumele decontate pentru transportul elevilor în  alte localități

Ministerul Educației susține că Legea 226/2020 a introdus o serie de prevederi confuze „în sensul că, pe de o parte decontarea cheltuielilor de transport se face de la bugetul de stat prin transfer către unitățile administrativ teritoriale, acestea din urmă subvenționând operatorii de transport, iar pe de altă parte unitatea de învățământ decontează transportul desfășurat în alte modalități decât sub forma unui serviciu public.

ADVERTISEMENT

În consecință, articolul 84 din Legea educației va primi o formă cu totul nouă, menținând însă prevederea esențială, anume că elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, beneficiază gratuit de servicii publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, precum și transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Pentru elevii care merg la școli din afara localității de domiciliu se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă. ”Elevii pot solicita acordarea sumei în avans, cu decontare în luna următoare”, se arată în proiectul de OUG.

ADVERTISEMENT

Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilitățile de transport acordate elevilor, se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei /lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare”, precizează Ministerul Educației.

În situația în care sunt elevi care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km și nu locuiesc la internat sau gazdă li se decontează suma aferentă distanței de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună, pentru distanțele ce depășesc 50 de km.

ADVERTISEMENT

Operatorii de transport rutier trebuie să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună, pentru transportul rutier al elevilor. Normele de aplicare ale acestei reguli vor fi stabilite de către Ministerul Transporturilor.

Gratuitate suplimentară pentru elevii și studenții cu boli cronice

Prin noua formă a articolului 84 din Legea educației este introdusă o nouă gratuitate de care vor beneficia atât elevii, cât și studenții, până în 26 de ani care suferă de afecțiuni cronice precum și un însoțitor al acestora. Ei vor putea călători gratuit folosind servicii publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, transport aerian, precum și transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pentru deplasările efectuate în vederea evaluării medicale, monitorizării sau tratamentului.

Lista afecțiunilor cronice precum și modalitatea de acordare a facilității (…) se aprobă prin ordin al ministrului sănătății în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, prevede proiectul pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației.

Aceleași proiect prevede că elevii din învățământul preuniversitar, precum și elevii etnici români din afara granițelor țării care sunt bursieri ai statului român, beneficiază de gratuitate pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive, organizate de instituții publice.

Până  acum, gratuitatea era acordată doar pentru elevii români din afara granițelor, în timp ce pentru cei din România se acorda doar o reducere cu 75%.

ADVERTISEMENT