Fotbal intern

Victor Becali, totul despre condiţiile din celula împărţită cu Cristi Borcea. “Nu e iadul pe pământ!”

16.01.2019 | 14:31
Victor Becali şi Cristi Borcea au împărţit aceeaşi celulă
ADVERTISEMENT

Victor Becali a vorbit despre condiţiile din celula pe care a împărţit-o cu Cristi Borcea, fostul finanţator de la FC Dinamo Bucureşti. Fostul impresar a petrecut aproape cinci ani în spatele gratiilor după ce a fost condamnat în Dosarul Transferurilor şi în Dosarul “Mită pentru Judecătoare”, dar nu se plânge.

Victor Becali susţine că nu a beneficiat de condiţii de lux în spatele gratiilor, acolo unde a împărţit celula cu Cristi Borcea, ba din contră. Acesta a dezvăluit că în închisoarea Poarta Albă a fost nevoit să doarmă cu încă 12 oameni în aceeaşi celulă.

ADVERTISEMENT

Ce condiţii existau în celula pe care Victor Becali o împărţea cu Cristi Borcea

„Nu e nici iadul pe pământ, dar nici bine nu e. Cu cât înţelegi mai repede unde eşti, cu atât îţi va fi mai bine! N-are niciun rost să te gândeşti ce ai fost înainte şi unde ai fi putut fi. N-am avut nicio dificultate, fratele meu mi-a spus să uităm cine am fost şi să vedem ce facem după ce ispăşim pedeapsa. Nu e o plăcere pentru nimeni să fie acolo.

Am întâlnit oameni care intră în depresie. Nu-ţi face nimeni favoruri la puşcărie. S-a scris că am avea regim preferenţial, dar nu e aşa. Borcea a stat tot timpul cu mine, aveam laptop, aveam de toate…terminaţi odată cu prostiile! Era o celulă de 11 metri pătraţi, cu un WC şi chiuvetă. Dacă nu erai atent, spărgeai faianţa cu cotul sau dădeai cu capul în pereţi. La Poarta Albă am stat şi 12 oameni în aceeaşi celulă. Ce condiţii bune?”, a dezvăluit Victor Becali, la emisiunea GSP Live. 

ADVERTISEMENT

Cine sunt oamenii din lumea fotbalului care au fost condamnaţi în Dosarul Transferurilor:

  • Meme Stoica – trei ani şi şase luni de închisoare cu executare
  • Cristi Borcea – şase ani şi patru luni de închisoare cu executare
  • Ioan Becali – şase ani şi patru luni de închisoare cu executare
  • Victor Becali – patru ani şi opt luni de închisoare cu executare
  • Jean Pădureanu – trei ani şi patru luni de închisoare cu executare
  • Gică Popescu – trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare
  • Gigi Neţoiu – trei ani şi patru luni de închisoare cu executare
  • George Copos – trei ani şi opt luni de închisoare cu executare