Sporturi

Viorica Dăncilă, în mijlocul protestatarilor la Râșnov! Cum au reacționat aceștia

20.05.2019 | 18:36
Viorica Dancila in mijlocul protestatarilor la Rasnov Cum au reactionat acestia

Premierul Viorica Dăncilă a mers luni la Râșnov pentru a inaugura șantierul primului lot din Autostrada Comarnic-Brașov. Cu această ocazie, șeful Guvernului a vorbit despre protestele pe care le-a întâmpinat de-a lungul ultimelor săptămâni și a povestit că nu a avut ce să vorbească cu aceștia.

Viorica Dăncilă a vorbit despre protestatarii care îi reproșează cum conduce țara

Dăncilă a fost întâmpinată și la Râșnov de un grup de persoane care au huiduit-o. Întrebată despre protestatari, premierul susține că aceștia nu știu ce trebuie să îi reproșeze: „M-am dus în mijlocul lor şi nu au ceva concret. Este modul lor de a înţelege că trebuie să se comporte. Nu este vorba de noi, pentru că ne-am obişnuit, nu ne este teamă, avem convingerea că facem lucruri bune pentru români şi pentru România. Cred că presa va reliefa bine şi nu ne mai trezim că au fost mii de cetăţeni care au fost împotrivă. Sunt şase – atât am numărat eu, sper să nu fi greşit”, a punctat premierul, la Râșnov.

Dăncilă a subliniat că atitudinea violentă a protestatarilor nu este caracteristică românilor: “Cred că acest lucru nu poate decât să instige la ură, la dezbinare, iar pentru a avea lucruri bune făcute pentru România, lucruri concrete, cred că trebuie să dăm dovadă de mai multă unitate. Că avem opinii diferite, asta-i democraţia şi este normal”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a vorbit despre protestatarii de la Râșnov, unde a vizitat deschiderea șantierului la Comarnic – Brașov *foto: facebook

Viorica Dăncilă a inaugurat începutul lucrărilor la Autostrada Comarnic – Brașov

Viorica Dăncilă a fost prezentă la Râșnov, alături de Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR), Narcis Neaga. Aceștia au semnat contractul de finanțare pentru lotul 2 al tronsonului Comarnic Brașov, între Predeal și Cristian. Valoarea totală a contractului depășește 200 de milioane de lei.