News

Vladimir Putin este din nou tată! Presa rusă anunță că iubita sa, fosta gimnastă Alina Kabaeva, ar fi născut gemeni

13.05.2019 | 17:21
Vladimir Putin este din nou tata Presa rusa anunta ca iubita sa fosta gimnasta Alina Kabaeva ar fi nascut gemeni
Iubita „neoficială” a lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva, a născut gemeni. *foto: Vogue Russia

Fosta gimnastă Alina Kabaeva, iubita neoficială a președintelui rus Vladimir Putin, a născut gemeni într-o clinică din Moscova. Informația a fost oferită de de site-ul rus Dom2Life.ru, a fost preluată pe larg de presa rusă, dar nu a fost confirmată de autorități. Fosta gimnastă ar fi adus pe lume doi băieței.

Iubita lui Vladimir Putin a născut gemeni

Astfel, potrivit sursei citate, fosta gimnastă a fost internată la maternitatea Kulakov din capitala Rusiei încă din 7 mai. Locația a fost păzită de un dispozitiv numeros de securitate, iar la etajul patru al unității medicale doar anumite cadre medicale au avut acces. Alina Kabaeva are 36 de ani. Fosta gimnastă este campioană olimpică la individual compus la Jocurile de la Atena din 2004. Ea este și dublă campioană mondială, de cinci ori campioană europeană și de șase ori campioană a Rusiei la gimastică ritmică.

Relația dintre Kabaeva și Putin este învăluită de un adevărat mister. Presa care nu este afiliată Kremlinului a scris încă din 2008 că Alina Kabaeva ar fi iubita liderului lui Putin. Prima publicație rusă care a scris despre relația dintre cei doi, Moskovski Korrespondent, a fost închisă la scurt timp după, în octombrie 2008. Se presupune că fosta atletă și liderul de la Kremlin ar mai avea o fetiță împreună, care a fost născută în 2015, la un spital de lux din Elveția. De asemenea, Vladimir Putin mai are două fete împreună cu fosta sa soție, Liudmila Putina, născută Skrebneva.

Iubita „neoficială” a lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva, a născut gemeni. *foto: hepta.ro
Iubita „neoficială” a lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva, a născut gemeni. *foto: hepta.ro

Alina Kabaeva, carieră controversată după retragerea din sport

După retragerea din gimnastică, Alina Kabaeva a avut o carieră politică destul de controversată în Rusia. Kabaeva a fost numită în parlamentul Rusiei în perioada 2007-2014.  De asemenea, din februarie 2008 face parte din conducerea Grupului Național de mass-media care controlează mai multe instituții de presă din Rusia. Ea a fost de-a lungul timpului acuzată pentru mai multe legi controversate pe care și-a pus pecetea, printre care se numără „legea împotriva propagandei gay”, legi care prevăd cenzura mai multor site sau act juridic care interzice adopțiilor copiilor ruși de către cetățeni americani.

Pe lângă cariera în polica, fosta campioană olimpică a pozat în mai multe pictorial foto, printre care se numără și o aparație pe coperta revistei Vogue Russia.