Fotbal intern

Vochin vă prezintă servanții Ligii 1 Betano. Cei mai buni pasatori decisivi, conform cifrelor InStat, vin de la Craiova, CFR și FCSB

28.01.2019 | 07:44
Vochin va prezinta servantii Ligii 1 Betano Cei mai buni pasatori decisivi conform cifrelor InStat vin de la Craiova CFR si FCSB

Hocheiul este sportul în care pasa de gol are aceeași valoare cu golul în sine. Dar și în fotbal, rolul băiatului cu assistul este unul extrem de important.

Prima parte a Ligii 1 a oferit un duel de la distanță între câțiva pasatori decisivi, statistica InStat reținând un număr de 5 jucători, toți cu câte 5 pase decisive, diferența dintre ei făcându-se numai în funcție de numărul minutelor jucate. Interesant e că ei provin din toate zonele terenului, fundași, mijlocași sau atacanți, semn că nu postul e important în fotbalul modern, ci dinamica jocului.

Topul celor mai buni pasatori decisivi din Liga 1 Betano: Cicâldău, Florin Tănase, Omrani

[table id=17 /]

Moruțan e cel mai eficient

Două lucruri intersante se desprind din această statistică. Primul scoate în relief faptul că Top 5 al pasatorilor decisivi e format numai din jucători ce aparțin primelor trei clasate. Doi de la Universitatea Craiova, doi de la CFR și unul de la FCSB.

Al doilea amănunt interesant e acela că, imediat sub această ierarhie apare Olimpiu Moruțan, mijlocașul roș-albaștrilor reușind nu mai puțin de 4 assisturi, dar în condițiile în care el a evoluat numai 777 de minute, adică aproximativ jumătate din timpul petrecut pe teren de primii 5.