Fotbal international

Wanda Nara pune pe jar fanii lui Inter. “Icardi e departe de prelungirea contractului”

09.01.2019 | 17:52
Wanda Nara pune pe jar fanii lui Inter Icardi e departe de prelungirea contractului

Voluptoasa Wanda Nara, soţia golgeterului lui Inter, Mauro Icardi, pune pe jar fanii echipei milaneze cu ultimele ei declaraţii. Wanda Nara nu este numai jumătatea din viaţa de zi cu zi a starului nerazzurro ci şi agentul jucătorului, asemenea situaţiei din familia noului Balon de Aur, croatul Luka Modric. Wanda Nara nu a avut niciodată cuvinte prea frumoase pentru oficialii grupării milaneze, considerând că Icardi nu este apreciat din punct de vedere financiar la justa lui valoare.

Din acest motiv ea spune foarte clar lucrurilor pe nume în privinţa posibilităţii prelungirii contractului lui Mauro cu Inter, care expiră în vara lui 2021. Wanda Naraa declarat pentru cotidianul spaniol As că la această oră posbilitatea ca Icardi să îşi prelungească înţelegerea cu Inter este foarte mică şi că jucătorul deţine oferte importante şi extrem de atractive financiar, care depăşesc cu mult ceea ce are în momentul de faţă la Inter, de la două cluburi din Spania, unul din Premier League şi altul din Franţa.

Icardi e departe de prelungirea contractului cu Inter. Vrea un salariu mult mai mare

Soţia-agent a starului lui Inter consideră că este mult mai probabil ca Icardi să accepte în vară una dintre aceste oferte, mai ales că milanezii ar fi legaţi de mâini şi de picioare în cazul în care aceste cluburi care îi vor serviciile vor decide să plătească acea clauză de eliberare, care se ridică la suma de 110 milioane de euro. Tocmai existenţa acestei clauze foarte ridicate, din punctul de vedere al jucătorului şi al Wandei Nara, a tensionat şi mai mult relaţiile dintre aceştia şi oficialii lui Inter, pe ideea că astfel italienii au căutat cu orice preţ să găsească un obstacol important în calea celor care ar dori să îl transfere.

Mauro Icardi contract Inter. Soţia sa, Wanda Nara, îi este agent şi negociază orice mutare a sa
Mauro Icardi contract Inter. Soţia sa, Wanda Nara, îi este agent şi negociază orice mutare a sa

Însă, unul dintre cluburi, care este Real Madrid, nu ar avea nici o problemă în a plăti suma de 110 milioane, pentru că are nevoie cu disperare de un golgeter adevărat, după plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus, exact pentru aceeaşi sumă. Înţelegând că la acest moment riscul de a-şi pierde vedeta este destul de mare, noul conducător al Interului, experimentatul Beppe Marrotta, a lăsat-o mai moale, declarând că părţile se pot aşeza la masa tratativelor şi clauza ar putea fi anulată, în cazul în care Icardi ar fi de acord să continue la Inter.

I s-a oferit salariul lui Paulo Dybala de la Juventus

Cea mai spinoasă problemă pentru cuplul Icardi-Wanda Nara o reprezintă salariul jucătorului. Acesta este de 6 milioane euro acum şi soţia-agent cere imperios o mărire la 8 milioane, dacă Inter îl vrea în continuare pe Icardi. Italienii replică, oferind 7 milioane, atât cât are compatriotul lui Mauro de la Juventus, Paulo Dybala, plus bonusuri substanţiale, în funcţie de obiectiv. Însă Wanda Nara este un negociator dur şi nici nu se gândeşte să accepte suma de 7 milioane. Ori 8 milioane, ori Icardi va pleca.