Wembley, noaptea trecută

Marius Mitran   
în Nicio categorie
02/09/2013, 14:51
Wembley, noaptea trecută

Nu m-aş fi întors niciodată pe urmele acelor amintiri dacă pe 20 august Costică Ştefănescu n-ar fi murit şi nu m-ar fi obligat să mint cum că bărbaţii nu plîng niciodată.

Uite că mai plîng. Am scris o poveste pentru FANATIK şi Cristi Coste mi-a spus s-o citesc la Radio Sport Total, la emisiunea pe care o ţinem amîndoi acolo, de cîţiva ani. Se numeşte „Liga de weekend” şi nu te face să rîzi prea des, dar nici să plîngi. În fine.

Am citit „Craiova, roagă-te!” fără să ştiu că, în regie, Cristi solicitase şi reuşise să obţină un telefon departe, tocmai în Arabia Saudită. Cînd am terminat, abia şoptind, ca într-o biserică, „Craiova, roagă-te… Mai bine să ne rugăm împreună”, chiar am avut pentru o clipă, o jumătate de clipă, senzaţia că în jurul meu s-a întîmplat ceva, nu sînt doar cîteva cabluri, fibre optice, ştechere, zecile de monitoare pe care urmărim meciurile, că mai e ceva acolo, care-mi scapă, sau cineva care…

 

Ilie a intrat acolo, în studio, lîngă noi

Cineva era. De cîteva minute aştepta la telefon Ilie Balaci, de acolo, din Arabia, plîngînd încet, ca pe o piatră albă, grea, prăbuşită peste Căpitan… „Ilie… Ilie, o seară… bună… cum altfel… ce să… spunem…cum… Ilie, eşti în direct…” Şi în clipa aceea Ilie n-a mai rezistat şi a izbucnit într-un plîns lung, sfîşietor şi, de la mii de kilometri distanţă, am simţit că spaţiile s-au topit şi că Balaci a intrat acolo, în studio, lîngă noi. Cristi a tăcut şi am tăcut şi eu. Cu greu, Ilie şi-a recăpătat glasul şi şi-a adus aminte de ei, de Căpitanul lor, de povestea banderolei care a trecut de pe mîna lui Oblemenco pe a lui, apoi cum, pe vremea lui Teaşcă, înaintea semifinalei de Cupă din ’76, cu CSU (alt CSU!) Galaţi, cînd Ilie îşi programase nunta, Teaşcă i-a luat banderola. „Teaşcă, Dumnezeu să-l ierte şi pe el, parcă înnebunise în vara aia… Îmi programasem nunta cu Dana din iarnă, pe 27 iunie, sîmbătă, bineînţeles. De unde să ştiu că în ziua aia vor fi semifinalele? Le-am spus celor de la club să devanseze meciul cu o zi, dar nu se mai putea… Cu patru zile în urmă doar ce fuseseră sferturile, pe 23 iunie, într-o marţi, trecuserăm greu de Sportul Studenţesc, la Piteşti, cu 2-1… Mircea Sandu ne chinuise un pic… Nu ştiu de ce înghesuiseră meciurile de cupă în vara de-atunci.”

 

Vîlcea lui Mitică

Aşa e. Ca întotdeauna, Ilie îşi aduce aminte fără greş. Craiova, antrenată de Titi Teaşcă eliminase, cu o săptămînă în urmă, UTA Arad, la Timişoara, cu 3-2 după prelungiri, pe 16 iunie… A venit apoi Sportul, în sferturi, la Piteşti, cum zicea, şi semifinala cu CSU Galaţi, stabilită chiar în ziua nunţii. „Normal că m-am dus la nunta mea, doar nu era s-o las pe Dana singură cu invitaţii… Fără mine, Craiova a pierdut semifinala cu gălăţenii, 0-1, deşi aia era o echipă de B. Mă rog, cu un an înainte pierduserăm prima finală din istorie, acum ratam intrarea în finală, mai ales că se anunţa una uşoară, nu ca aia din ’75, cu Rapid, pare-mi-se că atunci Vîlcea a jucat cu Galaţiul.” Aici Ilie se înşală niţel, Steaua jucase şi cîştigase cu Galaţiul finala Cupei din ’76. Şi da, Vîlcea preşedintelui Mitică Dragomir luase trofeul, 3-0, în 1973, cu un Donose senzaţional la mijlocul terenului…

 

„Craiova lui Mititelu e mai bolnavă decît a fost Costică”

…Ne întoarcem în ’76, la semifinala cu CSU. Sau la nuntă. „După semifinală, Teaşcă mi-a luat banderola, cică m-am dat absent… Las’ că nu dai tu, nea Titi, banderola cui vrei… L-am propus pe Costică băieţilor, am vorbit în vestiar şi Ştefănescu a primit banderola. Era chiar mai bine aşa, eu aveam 19 ani, el avea 25…” Ilie stă să plîngă, iar. Cu o zi înainte intraserăm în direct cu Aurică Ţicleanu şi „Chiose” îmi spusese la fel: „Ilie sărea la gîtul tuturor, bătea cu pumnul în masă, aşa, la 19 ani… Costică era mai diplomat, obţinea mai multe pentru toţi…”

Ilie se opreşte o clipă. Şi-a revenit, e tot cel dintotdeauna. „O viaţă am jucat lîngă Costică… ce să mai spun, meciul de pe Wembley, că ai amintit de el, te-am auzit, îmi zice, cînd citeai…” „Ilie, vrem să te întrebăm, altfel, cu care Craiovă ţii, că-s două acum…” „Două? Văzui, două… Păi aia a Primăriei nu-mi spune nimic, în afară de cîteva nume din conducere care-s nume legate de istoria Craiovei, au făcut ceva acolo, dar jucătorii… n-au treabă cu Oltenia…” „Dar cealaltă, a lui Mititelu?”, îndrăznesc. „Aia e mai bolnavă decît a fost Costică… Şi cred că singura Universitate, adevărata echipă, e aia care l-a dus sîmbătă la groapă pe Ştefănescu…”

 

Naţionala lui Pişti

Încheiem. Tîrziu în noapte, e gata şi emisiunea, mergem spre casă. Adorm greu, mă ridic din pat, caut prin caiete vechi… Ştefănescu a debutat la naţională… cînd? Nu, meciurile de pe Wembley au venit mai tîrziu… A debutat în Maroc, acolo unde a murit Oblemenco, aproape 20 de ani mai tîrziu. Celălalt căpitan. Deci, la Rabat, pe 14 august 1977, într-un amical, 1-3 cu Cehoslovacia, echipa căreia, în noiembrie 1983, la Bratislava, îi rezistase, căpitan al naţionalei fiind, 1-1, golul lui Geolgău şi ne calificase la Euro ’84.

14 august 1977, Rabat. A intrat în minutul 70, în locul lui Sameş. În ’73 venea la Craiova, tot la schimb cu Sameş, de la Steaua… Cum toate se leagă undeva, Ilie, nu crezi? E noapte, Ilie, hai să-ţi spun „naţionala” de atunci, ce zici? Moraru (Steaua) – Cheran (Dinamo), Sătmăreanu II (Dinamo), Sameş (Steaua), Vigu (Steaua) – Dumitru (Steaua), Bölöni (ASA Tîrgu-Mureş), Iordănescu (Steaua) – Zoli Crişan (U Craiova), Dudu (Dinamo), Costică Zamfir (Steaua). Antrenor era Pişti Covaci, ne pregăteam de Mondialul din Argentina, din ’78, în toamnă avea să ne bată Spania la Madrid, 0-2, dar şi mai rău Iugoslavia, la Bucureşti, cu 6-4 şi adio Mondial!

Dar atunci, în Maroc, în vara aceea, cu cehoslovacii, Costică şi cu tine aţi fost rezerve, nu vă prea iubea Covaci. Tu, Ilie, ai intrat în minutul 65, în locul lui Zoli, singurul titular dintre voi, oltenii.

 

Aldinger din RFG

…E aproape dimineaţă. Alt caiet. Meciul de pe Wembley, pentru următorul Mondial, cel din Spania, ’82… Îl găsesc. Iată-l. 29 aprilie 1981, 70.000 de spectatori (în toamna lui ’80 îi bătuserăm cu 2-1 la Bucureşti, tot cu Ştefănescu căpitan, desigur, ca şi acum, adică atunci, la Londra). Pe Wembley, Valentin Stănescu, cu care luaserăţi titlul în 1980, a mers tot pe o combinată Craiova – Steaua, amîndoi eraţi titulari, Ilie, în octombrie, acasă, cînd îi bătuserăm, tu nu jucaseşi… Deci Iordache (Steaua) – Negrilă (Craiova), Sameş (Steaua), Ştefănescu (Craiova), Munteanu II (Sportul) – Tudorel Stoica (Steaua), Beldeanu (Craiova), Iordănescu (Steaua), Balaci (Craiova) – Crişan (Craiova), Cămătaru (Craiova). În toamnă, Ţicleanu şi Marcel Răducanu fuseseră titulari, Liţă Dumitru rezervă, intrase 20 de minute… Tu şi Tudorel Stoica nu jucaserăţi în victoria aia cu Anglia, Ilie… Dar acum, pe Wembley, cu căpitanul vostru în faţă, intraţi în arena cu cele două turnuri, ca-n poveste.

Am rezistat. Am făcut 0-0. Iordache, în poartă, Sameş şi Ştefănescu, în apărare au fost adevăratele turnuri în noaptea aia. Mondialul din Spania era tot mai aproape. Şi ar fi fost şi mai aproape dacă Aldinger, un arbitru din R.F.G., ar fi dat golul tău valabil, cum şi fusese. La lovitura ta de cap. Aveam 14 ani atunci, ce bine îmi aduc aminte meciul! Şi vocea lui Ţopescu. „Aici Londra, Wembley, legătura acasă…” Într-o altă noapte, în Kuweit, mi-ai povestit cum a fost şi am pus în filmul tău totul. „Negoro a centrat lung, de pe dreapta, spuneai, Cami a vrut să sară, i-am strigat , eram amîndoi pe linia , am dat cu capul, boltă, îl văzusem pe Shilton ieşit un pic, s-a uitat după minge, s-a întors spre poartă, dar s-a dezechilibrat cu ochii pe minge şi uite, Shilton cade pe spate, scoate mingea de dincolo de linia porţii…”

 

Nu-l mai aud plîngînd

Ştiu, Ilie, acum mă uit la film, iar. Era minutul 34, atunci, pe Wembley. A doua zi ai luat ziarele şi ai văzut fotografia cu Shilton, portarul trupei lui Ron Greenwood, avea pe spate dunga albă cu var care i se imprimase jos, cînd se întinsese după minge, dincolo de linia porţii. Fusese gol, într-adevăr. Şi Costică ţi-a spus mai tîrziu că golul acela v-ar fi dus la Mondiale pe toţi, poate pentru prima şi ultima dată. V-ar fi dus!

…E dimineaţă. Nu-l mai aud pe Ilie plîngînd. Căpitanul lui nu mai e. Caietul s-a închis. Am oprit filmul şi DVD-ul cu „Replay”-ul pe care l-am făcut în 2010. Undeva, noaptea trecută, Craiova a înviat. Nu. Nu la Piteşti, în meciul de Cupă, după dezafiliere. Nu. Sau poate că şi acolo. Poate că şi acolo. Ci în alt loc şi în alt timp, departe. La Londra, în Anglia. Pentru că noaptea trecută, pe Wembley…

Închide ×