Fotbal international

A fost oprită construcţia căii ferate care lega Aeroportul Otopeni de Gara de Nord! FANATIK a tras un semnal de alarmă despre “trenurile groazei” încă din luna iulie

11.10.2019 | 18:48
A fost oprita constructia caii ferate care lega Aeroportul Otopeni de Gara de Nord FANATIK a tras un semnal de alarma despre trenurile groazei inca din luna iulie
ADVERTISEMENT

Construcția căii ferate care urma să lege Aeroportul Otopeni de Gara de Nord, pentru a fluidiza traficul din perioada în care București va găzdui meciuri la Campionatul European de Fotbal, a fost oprită. Tronsonul urma să treacă la o distanță mică de pationarul ridicat de Ion Țiriac, unde câteva sute de copii se antrenau. FANATIK scria în urmă cu trei luni despre pericolul la care erau expuși copiii, iar acum proiectul construcției liniei de cale ferată a fost stopat.

Calea ferată care lega Aeroportul Otopeni de Gara de Nord nu se mai construiește

Construcția căii ferate care urma să lege Aeroportul Otopeni de Gara de Nord a fost oprită. Inițial, un tronson de de aproape trei kilometri urma să lege cele două puncte de interes, dar linia de tren urma să treacă la doar 26 de metri de pationarul olimpic construit de Ion Țiriac, unde se antrenează aproximativ 500 de copii. FANATIK a tras un semnal de alarmă despre gradul sporit de periculozitate al construcției în urmă cu trei luni, iar în cursul zilei de vineri s-a hotărât stoparea lucrărilor, anunță Money.ro

ADVERTISEMENT

Proiectul a fost elaborat pentru a ușura deplasarea de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord, și a fost adoptat în vederea găzduirii Campionatului European de Fotbal la București, în vara anului viitor.

Lucrările linie de tren
Lucrările linie de tren

Ion Țiriac se gândea la închiderea pationarului

Ion Țiriac, cel care a investit aproximativ cinci milioane de euro în construcția din Otopeni, declara recent că se gândește să închidă pationarul, din cauza că linia de cale ferată trece mult prea aproape, iar copii sunt puși în pericol.

ADVERTISEMENT

Nu pot lăsa copiii cu trenul pe deasupra. Pe mine mă stupefiază infantilitatea organelor care sunt responsabile pentru așa ceva. Faptul că încă nu se știe proiectul. Dacă trenul trece printr-un butoi sau se fac doar două garduri fonice. Am fost la Minister, fără niciun rezultat. Dacă e așa și se face acest tren, tot acest proiect cade. Trebuia să fie o piscină olimpică, apoi sala Nadiei de gimnastică. Apoi un centru de tenis cu 30 de terenuri. Cu cămin de 40-50 de camere. Așa voiam. Acum patinoarul e închis. Nu pot da drumul în aceste condiții! Unde mergem? Nu știu!“, declara Ion Țiriac.