Actorul Traian Stănescu a murit, conform unui anunț făcut de fiul său pe rețelele de socializare. Artistul s-a stins din viață la trei ani după trecerea la cele veșnice ale soției sale, marea sa iubire, la vârsta de 82 de ani.
Mihai Stănescu, fiul actorului care s-a stins din viață, a fost cel care a transmis vestea tristă, el făcând referire și la mama sa, plecată și ea într-o lume mai bună.
Fiul actorului a postat o imagine în care părinții săi dansează și a spus că de acum înainte o vor mai face doar în ceruri, împreună.
„Acum dansează în ceruri amândoi… Zbor lin, TATĂ!”, a scris bărbatul în dreptul imaginii.
Florin Ghioca, fotograf la Teatrul Național din București a postat un mesaj în care vorbește despre dorul imens pe care actorul care a decedatîl avea pentru iubita lui soție, iar așteptarea de a fi din nou împreună devenise prea grea.
Conform lui, marile iubiri trebuie să se îndeplinească și dincolo de viață, așa cum este cazul celei dintre Traian Stănescu și actrița Ilinca Tomoroveanu.
„Actorul Traian Stănescu a hotărât să nu mai aștepte. Dorul de minunata lui doamnă, Ilinca Tomoroveanu, a fost mare, iar acum sunt din nou împreună!
Oamenii frumoși se duc, dar iubirile profunde sunt menite să se împlinească și dincolo. Rămas bun, domnule Traian Stănescu!
Îmi pare tare rău, Mihai și Florentina! Suntem alături de voi! Să îi fie zborul lin!”, arată mesajul postat pe rețelele de socializare.
Traian Stănescu s-a născut în județul Timiș și a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia Actorie.
El s-a mutat în București în 1964 și a jucat la Teatrul C.F.R. Giuleşti, apoi între 1967-1968 a jucat la Teatrul Mic. Ulterior, din 1968, actorul s-a angajat la Teatrul Naţional Bucureşti.