Fotbal intern

Alex Băluţă l-a propus pe Nicuşor Bancu la Slavia Praga. “Mă întreabă antrenorul despre el!”

05.09.2018 | 13:42
Alex Baluta la propus pe Nicusor Bancu la Slavia Praga Ma intreaba antrenorul despre el

Alex Băluţă a semnat în perioada de mercato din vară cu Slavia Praga, iar acum îl propune pe Nicuşor Bancu la gruparea din Cehia. Fostul căpitan al lui CS U Craiova susţine că antrenorul său de la Slavia Praga, Jindrich Trpisovsky, l-a întrebat în legătură cu fostul său coechipier din Bănie.

Astfel, atacantul Slaviei Praga l-a recomandat şefilor clubului pe fostul său coleg de la CS Universitatea Craiova, Nicuşor Bancu. Mai mult, Alex Băluţă susţine că a discutat şi cu internaţionalul român în vârstă de 25 de ani şi i-a transmis acestuia că şi-ar dori să fie din nou coechipieri, dar în campionatul din Cehia.

Alex Băluţă îl vrea pe Nicuşor Bancu la Slavia Praga şi l-a propus antrenorului

“I-am spus lui Bancu că mi-aş dori să fie lângă mine şi chiar m-a întrebat antrenorul de el când am ajuns acolo şi mă întreabă în continuare. Deci, probabil oamenii sunt cu ochii pe el şi cred că s-ar potrivi foarte bine acolo”, a spus Alex Băluţă pentru o emisiune de sport.

Becali a vrut să plătească 3 milioane de euro pentru Bancu

Slavia Praga nu este singura echipă interesată de serviciile lui Nicuşor Bancu. Internaţionalul român cu trei selecţii la echipa naţională a României a fost dorit şi de Gigi Becali la FCSB, iar finanţatorul vicecampioanei României a dezvăluit că a făcut o ofertă de trei milioane de euro în perioada de mercato din această vară pentru fotbalistul lui CS U Craiova, dar Mihai Rotaru a refuzat.  “Nu poţi să iei de la Craiova, cer bani foarte mulţi. Am vrut să-l iau pe Bancu, are clauză de 3 milioane. Am întrebat şi Craiova cere 4,5 milioane. Păi, cum, dacă are clauză 3 milioane? Nu mai vorbesc de jucători de la alte echipe, nu vreau să mă cert cu lumea. Băluţă şi Mitriţă nu pot fi nici ei luaţi”, a spus Becali, despre jucătorul de 25 de ani, care are contract cu Craiova până în 2020

PSV pregătise 2.000.000 de euro ca să-l transfere pe Bancu

FANATIK.RO a anunţat la finalul lunii iunie că Nicuşor Bancu a fost la un pas să ajungă la PSV Eindhoven. Batavii s-au arătat dispuşi să ofere pentru internaţionalul român 2.000.000 de euro, dar Mihai Rotaru, patronul grupării din Bănie, le-a transmis oficialilor de la PSV că doreşte 4 milioane de euro. Mai mult, Nicuşor Bancu a fost urmărit şi de un scouter de al lui AC Milan, echipă pe care oltenii au întâlnit-o în turul 3 preliminar al Europa League, sezonul 2017 – 2018, atunci când italienii s-au impus în România cu 1-0, iar pe propriul teren au câştigat cu 2-0. “După mine, ar fi o mare nedreptate dacă ar opri copilul ăsta, şi salariul pe care l-ar avea la PSV, şi banii pe care i-ar încasa clubul. Ar fi un mare păcat să îl ţii, având în vedere ce i s-a întâmplat (n.r. referire la accidentarea gravă suferită în urmă cu două sezoane)”, a spus Sorin Cârţu.

Alex Băluţă, Nicuşor Bancu, Alex Mitriţă, Mateiu şi Burlacu se bucură după o victorie a Craiovei
Nicuşor Bancu şi Alex Băluţă în perioada când erau coechipieri la CS U Craiova

Nicuşor Bancu este în lotul formaţiei CS U Craiova de patru ani, perioadă în care a evoluat în 121 de meciuri în Liga 1 Betano. Fotbalistul în vârstă de 25 de ani a fost selecţionat la echipa naţională a României de trei ori. În actualul sezon competiţional, Nicuşor Bancu şi-a trecut în cont 3 goluri şi 3 pase decisive, în cele 10 meciuri adunate.