Life

“Amazoana” filmului românesc s-a stins cu o mare tristețe în suflet. Durerea Margăi Barbu: “Poate că ar fi fost lumina ochilor noștri”

”Amazoana” filmului românesc s-a stins din viață cu o mare tristețe în suflet. Visul ei cel mare nu a fost îndeplinit niciodată.
30.04.2023 | 07:00
Amazoana filmului romanesc sa stins cu o mare tristete in suflet Durerea Margai Barbu Poate ca ar fi fost lumina ochilor nostri
“Amazoana” filmului românesc s-a stins cu o mare tristețe în suflet. Sursă foto: Pinterest / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

”Amazoana” filmului românesc a făcut furori cu decenii în urmă. Deși visul ei era să devină balerină, iată că destinul i-a pregătit o mare surpriză. Marga Barbu, pe numele adevărat Margareta-Yvonne Butuc, avea să devină una dintre cele mai apreciate actrițe din România.

Povestea Margăi Barbu, “Amazoana” filmului românesc

Numele de ”Amazoana” filmului românesc vine datorită numeroaselor roluri pe care actrița le-a avut. A reușit să joace personaje care au devenit consacrate, iar prezența ei pe platourile de filmare era una cu adevărat deosebită. Unele dintre aceste pelicule au fost chiar ”Mărgelatu”, dar și ”Haiducii lui Șaptecai”.

ADVERTISEMENT

Actrița Marga Barbu s-a născut în luna februarie 1929, în Ocna Șugatag, Maramureș. S-a stins din viață în anul 2009, la vârsta de 80 de ani. Deși pe plan profesional s-a bucurat de un succes imens, ”Amazoana” filmului românesc a plecat din această lume cu un mare regret.

Marga Barbu a fost căsătorită cu faimosul scriitor Eugen Barbu. Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste și au format un cuplu vreme de trei decenii. La un moment dat, fiecare a vorbit despre lucrurile care i-au adus împreună.

ADVERTISEMENT

”Amazoana” filmului românesc nu a fost atrasă de aspectul fizic al scriitorului, ci de modul în care vorbea cu el. De cealaltă parte, Eugen Barbu s-a lăsat fermecat de firea visătoare a actriței. De asemenea, aceasta mai avea și o blândețe aparte, așa cum povestea el.

Drama imensă trăită de celebra actriță

În ciuda frumoasei povești de dragoste însă, Marga Barbu nu a reușit să își îndeplinească un mare vis. Actrița și-a dorit enorm să devină mamă. Totuși, a plecat din această lume fără a putea să își vadă visul devenit realitate.

ADVERTISEMENT

Eugen Barbu a fost cel care nu și-a dorit copii. Scriitorului nu îi plăceau, drept urmare, Marga Barbu s-a conformat. Lucrurile aveau să ia o întorsătură neașteptată pe când actrița avea 40 de ani. Atunci, ea a rămas însărcinată.

Deși părea că își va îndeplini marea dorință însă, un necaz a avut loc. În timpul nor filmări, actrița a pierdut sarcina de cinci luni. Cu ani în urmă, ea vorbea despre acel eveniment nefericit din viața ei.

ADVERTISEMENT

Marga Barbu se pregătea să aducă pe lume o fetiță și încă se mai gândea la ea și la decenii după ce a pierdut sarcina. Poate viața ei s-ar fi schimbat total dacă acel necaz nu s-ar fi produs, iar copilul ei ar fi venit pe lume.

”Cine ştie ce ar fi fost şi cum ni s-ar fi schimbat viaţa dacă aş fi născut-o? Poate nu era un copil reuşit sau poate că ar fi fost lumina ochilor noştri… cine poate şti?“, a povestit actrița în urmă cu mai mulți ani despre acest incident nefericit.

În ciuda faptului că nu au avut copii însă, cei doi au reușit să se inspire unul pe celălalt. El a motivat-o pe ea, iar ea la rândul său avea să îl inspire pe faimosul scriitor. Actrița a fost de asemenea o bună prietenă și a lui Florin Piersic. Cei doi au jucat împreună în mai multe producții de-a lungul anilor. 

ADVERTISEMENT
Tags: