Life

Amintiri fabuloase cu Gheorghe Zamfir, dezvăluite de Sofia Vicoveanca: “Un om foarte discret, fără fasoane”

Gheorghe Zamfir, cel mai important interpret de nai din toate timpurile, și-a serbat ziua de naștere. Sofia Vicoveanca rememorează cele mai frumoase clipe petrecute alături de naistul modest, fără fasoane.
07.04.2022 | 09:52
Amintiri fabuloase cu Gheorghe Zamfir dezvaluite de Sofia Vicoveanca Un om foarte discret fara fasoane
Sofia Vicoveanca vorbește despre Gheorghe Zamfir, care a împlinit pe 6 aprilie 81 de ani. Sursa foto: arhiva personală.
ADVERTISEMENT

Gheorghe Zamfir, cel mai important interpret de nai din toate timpurile, a împlinit vârsta de 81 de ani pe data de 6 aprilie. Muzica lui Zamfir se regăsește pe coloana sonoră a unor filme celebre. A vândut numeroase discuri în întreaga lume și a primit distincții importante. Sofia Vicoveanca vorbește despre celebrul naist și rememorează clipele petrecute alături de el. În Olanda, artista i-a zărit albumul printre ale celor mai mari interpreți ai lumii și dezvăluie că îl consideră modest, fără fasoane.

Sofia Vicoveanca, amintiri prețioase cu Gheorghe Zamfir. Ce a descoperit într-un magazin din Olanda

Muzica lui Gheorghe Zamfir a fost certificată cu 120 de discuri de aur şi platină. Artistul a înregistrat peste 190 de discuri, ce au fost vândute în peste 120 de milioane de copii. Celebrul naist român a câştigat două discuri de aur în SUA. Zamfir este singurul artist român care a câştigat un disc de aur în Ungaria.

Sofia Vicoveanca povestește că și-a dorit enorm, în comunism, un album cu muzica unui muzician rus. Nu se găsea la noi. Peste puțin timp, interpreta de folclor urma să plece într-un turneu în Olanda. Acolo, a căutat un magazin imens, numai cu albumele artiștilor din înteaga lume.

A intrat și l-a căutat pe Ceaikovski, dar a dat cu ochii de CD-ul colegului ei, Gheorghe Zamfir. Bucuria artistei a fost imensă. Cântăreața nu avea pe atunci atâția bani încât să cumpere albumul muzicianului de origine rusă, dar spune că, dacă avea suma respectivă, l-ar fi achiziționat pe cel al lui Gheorghe Zamfir, colegul ei drag.

Au cântat pe aceeași scenă la Chișinău și au înregistrat un disc împreună

Cu ani în urmă, Sofia Vicoveanca a înregistrat un disc de vinil cu celebrul naist Gheorghe Zamfir. Peste ani, aceasta avea să concerteze pe aceeași scenă cu el, la Chișinău. A impresionat-o modestia și personalitatea naistului care a cântat în întreaga lume.

”Am refăcut CD-urile de vinil si am lucrat la unul și cu Zamfir pe vremuri. Și azi i-am scris ‘La mulți ani!’ Cu Zamfir am o întreagă poveste. Plecam în străinătate și nu ascultasem Ceaikovski în perioada în care era cenzura.

Așa că am pus o lucrare a lui, în surdină, la un eveniment cu tematică religioasă. Imediat am plecat și în străinătate, într-un turneu în Olanda. Și am mers acolo, la un magazin specializat.

Aveam câțiva bănuți și voiam să cumpăr un disc cu muzica lui Ceaikovski, dar m-am uitat pe rafturi și nu mare mi-a fost mirarea, bucuria să îl văd pe colegul meu Gheorghe Zamfir.

Când am văzut unde era clasat, între mari artiști ai lumii, eu eram aia foarte mândră. Nu mi-a mai trebuit Ceaikovski, dar nici pentru albumul lui Zamfir nu am avut bani. Dar măcar am plecat fericită de acolo să îl văd la mare cinste”, a declarat, pentru FANATIK, interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca, speriată de vremurile pe care le trăim azi cu pandemie și război.

Sofia Vicoveanca, despre Gheorghe Zamfir:  “Un om foarte discret, fără fasoane”

Interpreta a cântat alături de Zamfir la Chișinău și își amintește cu mare drag despre colegul ei, ca fiind un om prea modest pentru valoarea pe care o are.

”Cu ani în urmă am cântat cu el și cu Lăutarii într-un spectacol la Chișinău. Mi-a plăcut foarte mult. Se vede omul și prin comportament. Am stat la același hotel. Un om foarte discret, fără fasoane. E mare lucru. Iertați-mi expresia, dar pe unde a fost Zamfir în lume….

Ne mândrim cu el. Face cinste României. Să îl țină Dumnezeu sănătos. La Chișinău, la hotel, am stat fiecare pe fotoliul lui și am așteptat să vină cineva, să ne ia. A venit cu o pălărie, la locul lui, modest pentru talentul lui”, mai spune Sofia Vicoveanca despre marele naist Gheorghe Zamfir, atât de renumit și în lume.