Sport

Andrei Dicu, sceptic după victoria cu Feroe și remiza Suediei: Barza chioară și cuibul lui Dumnezeu

27.03.2019 | 00:44
Andrei Dicu sceptic dupa victoria cu Feroe si remiza Suediei Barza chioara si cuibul lui Dumnezeu

Lipsa lui Ianis Hagi din primul „unsprezece”, faptul că Mitriță a fost scos din lot și absența lui Săpunaru, înlocuit cu Moți, au avut darul să toarne gaz pe foc, înaintea meciului cu Feroe. Focul fusese deja aprins de înfrângerea cu Suedia. Așadar, nu ne găseam într-o situație fericită dar, vorba aceea, nici fericirea nu mai e ce a fost…4-1 cu „amărâții” de nordici, după ce, la începutul primei reprize jucătorii noștri au intrat… cel puțin tulburați. 3-3 între Suedia și Norvegia, după o egalare nesperată în prelungiri… Berzei chioare i-a făcut Dumnezeu cuib, dar adăpostul acesta nu e deloc ferit de… intemperii…

Cosmin Contra are dreptate. „ Meciul de la Oslo va fi important. Sper să facem același rezultat ca Suedia, dacă nu chiar să câștigăm”, a declarat selecționerul, la Pro TV. Speranța moare ultima, dar, dincolo de ea, rămâne o mare de nelămuriri. Nu suntem în postura de a visa frumos. Avem carii interminabile, pe care le mascăm, cum putem. Jucătorii par…războinici, cum spunea o domnișoara la TV, dar, pe de altă parte, consistența jocului lasă de dorit.

Andrei Dicu,  sceptic după victoria cu Feroe și remiza Suediei: Barza chioară și cuibul lui Dumnezeu

E foarte greu de spus dacă România are „mutră” de turneu final. Cum se spune, tot mai des, „valorile s-au nivelat”. Sigur, după o victorie cu 4-1, e dificil de găsit noduri prin papură. Pe de altă parte, la finalul jocului cu Suedia, am constatat, cu toții, carențe greu de dizolvat și defecțiuni clinice. Nu este momentul să comentăm anumite decizii ale selecționerului, pentru că, până la urmă, i-a „ieșit bine”. Asta ne mai lipsea, să ne comită și Feroe o surpriză, acasă… Dar nu este momentul artificiilor, ci al pocăinței.

Deac a marcat la el acasă, Keseru a făcut un meci mare. Chiar dacă am marcat din „ciupeli”, important a fost scorul final. Și poate, cel mai interesant a fost faptul că Norvegia a „lucrat” pentru noi. Dar, din nou, nu e cazul să ne amăgim. Va urma și returul, iar noi știm foarte bine că… socoteala de la Eurovision e potrivește cu aceea din fotbal. Țările nordice s-au sprijinit întotdeauna și cred că știți bine la ce mă refer…

Pe cine am „bătut”?

Sigur, victoria nu trebuie minimalizată. Asta și-o permit doar cei care se aruncă în fața… trenului, la metroul din Piața Victoriei. Logic e să fim raționali. Am câștigat, dar este important împotriva cui am făcut-o. Dincolo de evoluțiile bune ale lui Pușcaș sau Keșeru, să ne bucurăm că… nu Tătărușanu a fost (din nou) cel mai bun fotbalist al nostru. În sensul în care n-a fost, ca de atâtea ori, supus unui bombardament…  Să nu ne entuziasmăm, cum am văzut că se întâmplă pe la televizor, că am încheiat meciul cu doi atacanți. E o…. iluzie. O conjunctură. Dincolo de glumele legate de componența naționalei din Feroe, chiar dacă am jucat cu „pescarii”, am prins măcar o jumătate din „Peștișorul de Aur”. Pentru că, uneori, o victorie în fața unui pigmeu îți poate înălța psihicul mai sus decât un egal cu campioana mondială. Important e cât contează… în clasament. Deocamdată, rezultatul de la Oslo ne-a ajutat mai mult decât spectacolul cu morții vii de la Cluj. Vom vedea, în „contabilitate”, cât va conta….

Nu avem o echipă solidă. Nu avem lideri. Nu avem o „echipă”. Încă. Avem un grup de jucători. E foarte greu să răzbești, prin… adunătură. Merge o dată, cu alde Feroe… Șmecheria, pentru că despre asta vorbim, mai poate funcționa încă o dată, poate de două ori, dar nu merge la nesfârșit. E posibil ca vreo echipă-surpriză să ne mai facă vreun cadou, așa cum ne-a comis-o Norvegia. Dar ulciorul nu merge prea des la apă, iar apa seacă…

Dumnezeu cu Mil(l)a… Ba nu, că ăla ne-a dat gol în ’90, la Campionatul Mondial din Italia. Mai bine, să ne ajute Dumnezeu să ne vină mințile în cap și să reinventăm o echipă de fotbal. Pentru că despre asta e vorba. Despre o echipă. Care, contrar ultimelor aparențe, bâjbâie…

Probabil, cea mai importantă este distanța dintre cine suntem, cine credem că suntem și cine vrem să fim.