News

Anunț de ULTIMĂ ORĂ! Se scumpesc din nou energia și gazele?

27.08.2019 | 13:23
Anunt de ULTIMA ORA Se scumpesc din nou energia si gazele

Vești proaste pentru toții românii se arată la orizont, după ce Comisia de Industrii din Camera Deputaților a aprobat eliminarea plafonării prețurilor și taxa de 2% din energie și gaze naturale. Așadar, prețul la gaze și la energia electrică ar putea crește, din nou!

Energia electrică și gazelene naturale s-ar putea scumpi din nou

Veștile proaste vin după ce comisia respectivă a avizat modificarea mult discutatei OUG 114. Pentru ca modificările să intre în vigoare trebuie ca legea de aprobare a ordonanței 114 să fie votată în plen și apoi promulgată de președintele Klaus Iohannis. De asemenea, este prevăzută o perioadă de 3 luni în care Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) trebuie să implementeze măsurile.

Companiile petroliere, printre care și compania americană Exxon, au avertizat de mai multe ori că plafonarea prețului la gaze naturale va pune în pericol investițiile din Marea Neagră și va duce la creșterea importurilor de gaze din Rusia.

Energia electrică și gazelene naturale s-ar putea scumpi din nou
Energia electrică și gazelene naturale s-ar putea scumpi din nou

Exxon și-a anunțat plecarea din România

Avertismentul companiilor s-a adeverit: importul de gaze a crescut cu 5,6% în primele 4 luni din 2019, iar gigantul ExxonMobil a anunțat că vrea să vândă participația pe care o are la zăcămintele din Marea Neagră. OUG 114 a fost emisă în ultimele zile din anul 2018 de către Guvern, însă se știe că în spatele deciziei s-a aflat Darius Vâlcov. Aceasta a fost extrem de criticată de către mediul economic și de către analiști. Pe lângă plafonarea prețurilor și taxa de 2% în energie, aceasta mai include o taxă impusă în telecomunicații, dar și o taxă pe activele bancare, creșterea accizelor pentru țigări și facilități pentru constructori.

Ordonanța respectivă a lovit puternic și în Pilonul II de pensii. Fondurile care adinistrau pensiile private ar fi fost nevoite să facă o creștere a capitalului cu 800 de milioane de euro. Măsura a fost amânată de câteva ori în acest caz. Leul a avut de suferit și el, la fel ca întreaga Bursă de la București.