Fotbal intern

Astra Giurgiu i-a transferat pe Mengolo şi Koukou. Primul a fost dorit de Gigi Becali la FCSB

29.09.2018 | 00:07
Astra Giurgiu ia transferat pe Mengolo si Koukou Primul a fost dorit de Gigi Becali la FCSB
ADVERTISEMENT

Deşi s-a încheiat perioada de mercato din vara anului 2018, Astra Giurgiu a reuşit să îi transfere pe Justin Mengolo (25 de ani) şi Djiman Koukou (27 de ani). Cei doi au ajuns la formaţia pregătită de Gigi Mulţescu din postura de jucători liber de contract şi s-au antrenat deja sub comanda tehnicianului român.

Astra Giurgiu i-a luat pe Justin Mengolo şi Djiman Koukou la finalul lunii august, după ce în perioada de mercato din vară i-a mai transferat pe Denis Alibec, Azdren Llullaku, Neluţ Roşu. Dylann Bahamboula, Miguel Santos, Julien Begue, Mike Cestor, Andrei Trusescu, Kacques Zoua, Victor Stina, Radu Crişan, Andrei Piţian, Robert Boboc şi Mădălin Răileanu.

ADVERTISEMENT

Mengolo şi Koukou au fost transferaţi de Astra Giurgiu

În vârstă de 25 de ani, Justin Mengolo poate evolua ca vârf împins sau în flancuri şi nu este prima oară când joacă pentru o echipă din Liga 1. Acesta a evoluat şi în tricoul formaţiei U Cluj, iar ultima dată a jucat pentru Debrecen, acolo unde a înscris 4 goluri în 24 de partide. Justin Mengolo are două selecţii la echipa naţională a Camerunului. Atacantul a fost dorit de Gigi Becali în perioada când se afla sub contract cu U Cluj, dar cele două părţi nu au ajuns la un acord. Latifundiarul din Pipera trebuia să plătească pentru Mengolo o sumă între 50.000 şi 100.000 de euro.

Koukou a jucat pentru Lens

Djiman Koukou a jucat până în vară pentru Lens
Djiman Koukou într-un meci jucat pentru Lens

De partea cealaltă, Djiman Koukou a evoluat ultima dată pentru Lens şi este un fotbalist foarte polivalent. Jucătorul în vârstă de 27 de ani poate juca atât fundaş central, cât şi închizător şi are o cotă de piaţă de 600.000 de euro. Koukou a bifat 38 de meciuri în echipa naţională a Beninului şi speră să reuşească să îşi relanseze cariera la Astra Giurgiu.

ADVERTISEMENT

Justin Mengolo şi Djiman Koukou sunt în urmă cu pregătirea fizică, iar Gigi Mulţescu se va putea baza pe serviciile celor doi fotbalişti abia după meciurile echipei naţionale a României cu cu Lituania şi Serbia din Liga Naţiunilor, care vor avea loc în octombrie.