Este din nou scandal în coaliția de guvernare după ce ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a transmis că se gândește serios la introducerea unor noi taxe. Spre stupoarea liberalilor, social democratul a dat de înțeles că vizați de modificarea sistemului de impozitare ar putea fi românii care o duc ceva mai bine.
Mai exact, într-un interviu Hotnews, ministrul nu a ezitat o clipă și a vorbit despre necesitatea introducerii unor taxe pe lux, adică oamenii care câștigă bine și au mai multe proprietăți să plătească bani mai mulți la stat.
Interesant este că Adrian Câciu ar fi printre cei care ar cotiza bani în plus dacă propunerea pe care o are își găsește în cele din urmă susținători. Ministrul finanțelor deține în acest moment două terenuri intravilane alături de Mihaela Panduru. Unul are 55 de mp și se află în Sectorul 4, în timp ce al doilea sare de 2 mii de mp și e poziționat în satul Vârteju.
De asemenea, în ultima declarație de avere pe care Câciu a publicat-o se regăsesc și o casă de locuit în București, dar și un spațiu comercial în Ilfov.
Prin contract de vânzare cumpărare, ministrul finanțelor are și două mașini. Vorbim despre un autoturism Skoda Octavia, an de fabricație 2010, dar și o Dacia Duster din 2018.
Dacă ne raportăm la conturile ministrului atunci, trebuie să știți că, acesta are deschise două la două bănci diferite. Suma totală pe care o deține Câciu este de 24.500 de lei. Acesta a notat și un credit de 53.297 de lei pe care trebuie să-l returneze până anul viitor, dar și un overdraft.
Adrian Câciu a transmis că taxa pe lux ar urma să se aplice românilor care dețin mai mult de două locuințe, dar și celor care au mai multe mașini. Ministrul finanțelor crede că e nevoie de o taxă crescută pentru a doua sau a treia casă, la fel și în cazul autoturismelor.
De asemenea, social-democratul și-a exprimat dorința ca anul acesta să aibă loc și o dezbatere cu privire la introducea impozitului progresiv. Vorbim despre cote mai ridicate de impozitare pentru cei cu venituri mai mari.
Nu se opresc aici modificările. Adrian Câciu a transmis că este nevoie și de introducerea impozitului pe bacșiș în HoReCa, dar și de o regândire a impozitării IT-știlor care în momentul de față sunt scutiți de taxe pe venit.
Culmea, ideea nu este una nouă, social democrații prezentându-se cu ea inclusiv la negocierile cu PNL pentru formarea coaliției, la puțin timp de la retragerea USR-ului. Liberalii lui Florin Cîțu nici n-au vrut să audă atunci de o asemenea propunere și au crezut că au anulat-o.
A fost mai degrabă o amânare pentru că Adrian Câciu a readus-o în discuție cu prima ocazie. Nici de data aceasta nu a avut darul de a calma spiritele între cele două partide care își împart Executivul.
„Eu îmi aduc aminte, din păcate, vremea comunismului, când cam asta era: o maşină, o familie – şi atunci greu, stăteai cinci ani de zile să-ţi iei o maşină. Cam aşa sună şi asta. Pentru Partidul Naţional Liberal – şi o spun asta ca o linie roşie – proprietatea privată e sfântă. Oamenii care muncesc, oamenii care au venituri, care au plătit impozite, au plătit taxe, nu trebuie penalizaţi pentru că au avut succes în viaţă, trebuie încurajaţi. Niciodată nu vom fi de acord cu astfel de măsuri”, a declarat Florin Cîțu, președintele PNL, la TVR1.
De asemenea, un alt deputat liberal, Cristian Băcanu s-a declarat ”siderat de măsurile de modificare a Codului Fiscal propuse de marele ministru de finanţe, dl. Câciu. Zici că suntem ori pe vremea comunismului, ori la începutul anilor 1990 când încă nu înţelesesem care e treaba cu iniţiativa privată, cu economia liberă, de piaţă”, a mai zis parlamentarul PNL.
Totodată, acesta nu a ezitat să se întrebe dacă ”atât au putut marii specialişti ai PSD-ului care lucrează în paralel la plafonarea sau subvenţionarea preţului la unele alimente de bază. ”Să scumpească zahărul? Şi ce mai urmează? Impozit pe cartofi? Taxa la fasole? A început cu o taxă marea plafonare a PSD-ului”.