Sport

Balonul de Aur U21 se va acorda începând cu acest an! Kylian Mbappe, pe lista nominalizaților

08.10.2018 | 19:17
Balonul de Aur U21 se va acorda incepand cu acest an Kylian Mbappe pe lista nominalizatilor

France Football a anunțat că începând cu acest an va introduce două noi distincții individuale pentru fotbaliștii profesioniști. Astfel, la gala din 3 decembrie, nu va mai fi acordat doar Balonul de Aur, dedicat celui mai bun fotbalist din lume, ci și Trofeul Kopa (Balonul de Aur U21), acordat celui mai talentat fotbalist sub 21 de ani). În plus, fotbalul feminin va avea propriul său Balon de Aur.

UPDATE 19.15 / A fost publicată lista cu cei 10 nominalizați la Balonul de Aur U21: Houssem Aouar (Lyon), Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Patrick Cutrone (AC Milan), Ritsu Doan (Groningen), Gianluigi Donnarumma (AC Milan), Amadou Haidara (RB Salzburg), Justin Kluivert (AS Roma), Kylian Mbappe (PSG), Christian Pulisic (Dortmund), Rodrygo (Santos).


Balonul de Aur U21 a fost denumit Trofeul Kopa în memoria lui Raymond Kopa, fost mare fotbalist francez care a evoluat pentru Reims și Real Madrid. Acesta s-a stins din viață în martie anul trecut, la vârsta de 85 de ani.

Balonul de Aur U21 se va acorda începând cu acest an

Câștigătorul va fi desemnat în urma votului a 33 de fotbaliști care au în palmares trofeul cel mare, inclusiv Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Desigur, primul trofeul din istorie la această categorie de vârstă are peste 90% șanse să ajungă la Kylian Mbappe, superstarul lui PSG devenit campion mondial cu Franța în vară.

Balonul de Aur U21
Balonul de Aur U21

Cine îl merită din fotbalul românesc?

România are după 20 de ani o generație extrem de talentată la această grupă de vârstă. Tricolorii sunt foarte aproape de a se califica la un nou turneu final, având nevoie de numai patru puncte din confruntările cu Țara Galilor și Liechtenstein pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Ionuț Radu, portarul de la Genoa și totodată salvatorul României din meciul cu Portugalia, are cea mai bună cotă de piață la ora actuala. În top 10 regăsim mulți alți jucători care evoluează constant la echipele lor de club, beneficiind și de regula U21 impusă de FRF. Federația a decis ca din sezonul viitor cluburile din Liga 1 Betano să aibă obligatoriu pe teren în acelșai timp chiar doi fotbaliști sub 21 de ani.

Ianis Hagi și Dennis Man sunt jucătorii din fotbalul românesc incluși de UEFA pe lista celor mai promițători 50 de tineri ai fotbalului european.

Balonul de Aur U21 Romania
Balonul de Aur U21 Romania