Fotbal international

Belgia la Campionatul Mondial din 2018. Lotul Belgiei la CM 2018, programul şi cote la pariuri

09.06.2018 | 11:51
Belgia va participa în Rusia pentru a 13-a oară la un turneul final al Campionatul Mondial

Reprezentativa Belgiei se află la cel de-al 13-lea turneu final de Campionat Mondial și speră să fie una dintre surprizele plăcute din Rusia. Beneficiind de o pleiadă de fotbaliști de calitate care evoluează la marile forțe ale Europei, ”dracii roșii” speră cel puțin să repete performanța din 1986, atunci când predecesorii lor au încheiat pe poziția a patra.

La ediția precedentă a Campionatului Mondial, belgienii au avut un start excelent și au câștigat Grupa H cu maxim de puncte, după victoriile la limită cu Algeria 2-1, Rusia 1-0 și Coreea de Sud 1-0. De remarcat că în toate cele trei întâlniri, Belgia a marcat golul victoriei după minutul 75. În optimile de finală, belgienii au trecut dramatic, după prelungiri de Statele Unite ale Americii, scor 2-1, într-un meci cu o multitudine de ocazii. Însă, ei s-au oprit în sferturile de finală, fiind învinși de viitoarea vicecampioană mondială Argentina cu 1-0.

Cum s-a calificat Belgia la Campionatul Mondial 2018

În preliminariile actualei ediții a Campionatului Mondial, Belgia a făcut parte din Grupa H, alături de Grecia, Bosnia-Herțegovina, Estonia, Cipru și Gibraltar. ”Dracii roșii” au obținut o calificare en-fanfare de pe primul loc, cu nouă victorii și o remiză pe teren propriu cu Grecia. De remarcat că belgienii au avut alături de nemți cel mai prolific atac din preliminarii, 43 de goluri. Cei mai prolifici marcatori au fost Romelu Lukaku cu 11 reușite și Eden Hazard cu 6 goluri.

Lotul naționalei Belgiei la CM 2018

Selecționerul Roberto Martinez a anunțat inițial un lot lărgit de 28 de jucători, dar fanii au rămas stupefiați când au citat lista deoarece lipsea vedeta formației AS Roma, Radja Nainggolan. Tehnicianul spaniol a motivat că este o decizie tactică, dar acest lucru nu l-a mulțumit pe mijlocaș care și-a anunțat retragerea definitivă de la națională.

Roberto Martinez a decis în ultima clipă să-l păstreze în lot pe fundașul Vincent Kompany, deși acesta este accidentat, și din lotul lărgit a renunțat la Matz Sels, Christian Kabasele, Jordan Lukaku, Laurent Ciman și Christian Benteke.

Echipa națională a Belgiei pentru Campionatul Mondial din 2018
Echipa națională a Belgiei pentru Campionatul Mondial din 2018

Portari: Koen Casteels (VfL Wolfsburg), Thibaut Courtois (Chelsea Londra), Simon Mignolet (FC Liverpool);

Fundași: Toby Alderweireld (Tottenham Hotspur), Dedryck Boyata (Celtic Glasgow), Vincent Kompany (Manchester City), Thomas Meunier (Paris Saint-Germain), Thomas Vermaelen (FC Barcelona), Jan Vertonghen (Tottenham Hotspur);

Mijlocași: Yannick Carrasco (Dalian Yifang), Kevin De Bruyne (Manchester City), Mousa Dembele (Tottenham Hotspur), Leander Dendoncker (Anderlecht Bruxelles), Marouane Fellaini (Manchester United), Eden Hazard (Chelsea Londra), Thorgan Hazard (Borussia Monchengladbach), Youri Tielemans (AS Monaco), Nacer Chadli (West Bromwich Albion), Axel Witsel (Tianjin Quanjian);

Atacanți: Adnan Januzaj (Real Sociedad), Dries Mertens (SSC Napoli), Michy Batshuayi (Chelsea Londra), Romelu Lukaku (Manchester United).

Vedeta naționalei Belgiei la CM 2018

Cel mai titrat fotbalist belgian al momentului este fără doar și poate Eden Hazard, starul lui Chelsea Londra. Deși a avut un sezon mai modest pe Stamford Bridge, Hazard este oricând gata să creeze panică în apărările adverse, așa cum a făcut-o în preliminarii, acolo unde a marcat șase goluri și a dat cinci pase decisive.

Eden Hazard va fi vedeta Belgiei la Campionatul Mondial din 2018
Eden Hazard va fi vedeta Belgiei la Campionatul Mondial din 2018

Eden Hazard a ajuns la 27 de ani, este în vârful de formă al carierei și după șase sezoane petrecute la Chelsea Londra pare hotărât să schimbe aerul. Belgianul este dorit de multe formații de top, dar o prestație bună la Campionatul Mondial l-ar face să devină unul dintre cei mai scumpi fotbaliști ai planetei.

Selecționerul Belgiei la Campionatul Mondial din 2018

Roberto Martinez Montoliu, în vârstă de 44 de ani, a fost numit la naționala Belgiei la 3 august 2016, imediat după ce Marc Wilmots a părăsit naționala ”dracilor roșii” la finalul Campionatului European. Spaniolul a reușit o campanie de calificare strălucitoare, dar fanii reprezentativei Belgiei nu sunt foarte încântați de el, mai ales că a intrat în conflict cu unele vedete, în special cu Radja Nainggolan, care nici nu a fost convocat pentru CM. Înainte de a prelua naționala Belgiei, Roberto Martinez a pregătit formațiile Swansea City, Wigan Athletic și Everton.

Roberto Martinez va fi selecționerul Belgiei la Campionatul Mondial din 2018
Roberto Martinez va fi selecționerul Belgiei la Campionatul Mondial din 2018

Programul naționalei Belgiei la CM 2018

18 iunie, ora 18:00 – Belgia – Panama (Soci)

23 iunie, ora 15:00 – Belgia – Tunisia (Moscova)

28 iunie, ora 21:00 – Anglia – Belgia (Kaliningrad).

Obiectivele naționalei Belgiei la Campionatul Mondial din 2018

Belgia va încerca să ia turneul final din Rusia pas cu pas, astfel că primul obiectiv este trecerea de faza grupelor. ”Dracii roșii” se vor bate cu Anglia pentru primul loc în Grupa G, fiind greu de crezut că Panama sau Tunisia vor ridica pretenții.

Belgia este în grupă cu Panama, Tunisia și Anglia la Campionatul Mondial din 2018
Belgia este în grupă cu Panama, Tunisia și Anglia la Campionatul Mondial din 2018

În optimi de finală, elevii lui Roberto Martinez vor da peste o echipă accesibilă din grupa H, Polonia, Senegal, Columbia sau Japonia, și are mari șanse să ajungă în sferturi și astfel să egaleze performanța de la ediția precedentă, din Brazilia.

Palmaresul naționalei Belgiei la Campionatul Mondial

Belgia a fost prezentă la 12 ediții ale Campionatului Mondial, iar cea mai bună performanță a fost un loc 4 în 1986, atunci când din echipa lui Guy This făceau parte nume mari precum Jean-Marie Pfaff, Eric Gerets, Enzo Scifo, Jan Ceulemans sau Franky Vercauteren. În afară de această performanță, belgienii au mai reușit de cinci ori să treacă de gfaza grupelor.

Ce cotă are Belgia la pariuri la Campionatul Mondial 2018

Belgia este încadrată undeva într-un al doilea grup de echipe în funcție de cotele la câștigarea Campionatului Mondial, alături de Argentina și Anglia. Belgienii au cote la victoria finală cuprinse între 11,00 și 12,00. Trupa lui Roberto Martinez este favorită la câștigarea grupei cu o cotă de 1,80, în timp ce o calificare idiferent de loc este cotată cu 1,10. O clasare pe ultima poziție în grupă este cotată la 30,00.