Sport

Care sunt adversarii României din grupa principală de la europeanul de handbal feminin 2018! Neagu, în echipa ideală de la Euro

07.12.2018 | 17:17
Care sunt adversarii Romaniei din grupa principala de la europeanul de handbal feminin 2018 Neagu in echipa ideala de la Euro

România a obţinut calificarea într-una dintre cele două grupe principale ale turneului final al CE de handbal feminin încă de la al doilea meci şi acum şi-a aflat şi cele trei adversare venite din grupa C pe care le întâlni în continuare. Grupa C a fost alcătuită din Olanda, Spania, Ungaria şi Croaţia şi doar ultima reprezentativă este cea care părăseşte competiţia la încheierea primei faze pe grupe.

UPDATE. 7 decembrie, ora 17:17. Cristina Neagu a fost inclusă în echipa ideală din faza grupelor la Campionatul European de handbal.

Echipa ideală din faza grupelor: Amandine Leynaud (portar, Franța) – Nadine Schatzl (extremă stânga, Ungaria), Cristina Neagu (inter stânga, România), Daria Dmtrieva (centru, Rusia), Ana Gros (inter dreapta, Slovenia), Katarina Krpez-Slezak (extremă dreapta, Serbia), Julia Behnke (pivot, Germania).

https://www.facebook.com/ehfeuro/videos/351787885608570/


UPDATE. România s-a calificat de pe prima poziţie în grupele principale ale Campionatului European de Handbal. Advserarele noastre în grupă vor fi Olanda, Spania, Ungaria, echipele calificate din grupa C, şi Germania şi Norvegia, echipele calificate din grupa noastră preliminară. România nu va întâlni cele două echipe cu care am fost în grupa preliminară. Primul meci al României va fi împotriva Olandei, pe 9 decembrie, de la ora 19.00. Avem maximum de puncte, 4, pentru că am bătut tot! Mai jos aveţi prezentarea adversarelor.

Cum în grupa principală B în care vor intra cele trei clasate din grupele C şi D se merge cu punctajul dobândit în partidele cu celelate două colege de grupă, România va intra deci cu punctele din partidele cu Germania şi cu Norvegia, Cehia fiind formaţia eliminată. Aşadar, următoarele trei adversare ale fetelor noastre vin din grupa C şi sunt Olanda, Spania şi Ungaria.

Olanda, cea mai periculoasă dintre adversarii României în grupa principală

Toate aceste meciuri din grupa principală B se vor desfăşura în zilele de 7, 9, 11 şi 12 decembrie, în Palatul Sporturilor Jean Weille din Nancy. Doar pe 12 urmează a se juca trei meciuri, în rest câte două în fiecare zi. Foarte multe pentru parcursul ulterior al României vor depinde de rezultatul partidei cu Norvegia, o victorie însemnând o imensă uşă deschisă spre semifinale, acolo unde, momentan, se îndreaptă Olanda, care intră în grupa principală B cu cu două succese, la Ungaria şi Spania, ultimul obţinut în minutul 59 şi 59 de secunde, cu o torpilă a lui Abbigh.

Pentru că am amintit de Olanda să vedem cum arată naţionala batavă la acest turneu final de CE.Olanda este un nume mai nou apărut pe harta puterilor din handbalul feminin la nivel de echipe naţionale. Are un loc patru la JO de la Rio de Janeiro în 2016, un loc 2 la CM 2015 şi un bronz la CM 2017 precum şi un alt bronz la CE 2016. Un mare merit îl are antrenoarea daneză Helle Thomsen, cea care însă la CSM Bucureşti nu a avut acelaşi succes.

Spania are trei jucătoare de la cluburi din România

Jucătoarele cele mai importante sunt Laura van der Heijden, Maura Viser şi Angela Malestein, toate de la Bietigheim, fosta adversară a CSM. Lois Abbigh, pe care o ştim bine de la Baia Mare, Nicke Groot de la Gyor şi Estavana Polman de la Esbjerg. Însă atenţie mare şi la cea mai înaltă jucătoare olandeză, 1,86 m, Kelly Dulfer, care este foarte puternică. Olanda a învins Ungaria cu 28-25 şi Spania cu 28-27.

Spania, naţională antrenată de Carlos Viver şi având căpitan de echipă pe fosta jucătoare a CSM Bucureşti, Carmen Martin, are două medalii de argint la Europene, în 2008 şi 2014, un bronz la mondiale în 2011 şi un bronz la JO de la Londra, în 2012. Este la a 10-a prezenţă la un turneu final de Campionat European din 12 posibile.

Ungaria, antrenată de omul care a adus Champions League pentru CSM Bucureşti

În lot figurează şi trei jucătoare legitimate la cluburi din România. Este vorba de Paula Garcia Avila şi Almudena Rodriguez, colege la Gloria Bistriţa şi de Alicia Fernandez Fraga de la Râmnicu Vâlcea. Vedetele echipei sunt Carmen Martin de la Metz, cu 707 goluri la echipa naţională şi Nerea Pena de la Ferencvaros, fosta adversară a CSM.

Ungaria, o fostă mare putere in handbalul feminin, cu 16 trofee la activ (un argint şi două bronz la JO, un titlu mondial, patru argint şi patru bronz la CM şi un aur european, chiar în România, în 2000 şi trei bronz) este pregătită de omul care a adus gloria lui CSM Bucureşti în 2016 în Champions League. La momentul actual doar cea mai înaltă jucătoare din lot, Szimonetta Planeta, 24 ani, 1,98 m, joacă în străinătate, la Chambly, în Franţa, restul în campionatul Ungariei, cele mai multe, 6, la Ferencvaros. Vedetele sunt Aniko Kovacsis şi Anna Kovacs.

Cine s-a calificat din grupa noastră

România şi Norvegia au obţinut calificarea în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin. Cele două au fost însoţite de Germania. Nemţoaicele au obţinut calificarea după ce au învins Cehia, scor 30-28. Selecţionata antrenată de Henk Groener a terminat pe locul trei şi merge în grupele principale cu două puncte, obţinute din victoria cu Norvegia din prima etapă, după ce punctele obţinute cu Cehia au fost şterse, naţionala antrenată de Jan Basny fiind ultima clasată.