News

Cartea redescoperită a lui Freud și lecțiile de geopolitică pentru lumea de astăzi. Legătura cu războiul din Ucraina

Politologul francez Patrick Weil a descoperit manuscrisul original al unei lucrări a fondatorului psihanalizei Sigmund Freud, Weil susținând că lucrarea ar putea oferi lecții de geopolitică pentru lumea de astăzi.
20.03.2022 | 16:51
Cartea redescoperita a lui Freud si lectiile de geopolitica pentru lumea de astazi Legatura cu razboiul din Ucraina
Sigmund Freud, părintele psihanalizei
ADVERTISEMENT

Patrick Weil a publicat săptămâna aceasta o lucrare intitulată „A înnebunit președintele? Diplomatul, psihanalistul și șeful statului”, care oferă o imagine nouă despre fostul președinte Woodrow Wilson, cel care a condus Statele Unite în perioada 1913-1921, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Istoria unui manuscris dat uitării

Wilson a luat decizia, în 1917, de intrare a SUA în primul război mondial, punând astfel capăt politicii izolaționiste americane de mai bine de un secol. Negocierile de pace de după război au fost marcate de personalitatea instabilă a președintelui american, care a readus Statele Unite într-o postură mai retrasă pe plan internțional.

ADVERTISEMENT

Personalitatea lui Wilson l-a impresionat pe părintele psihanalizei Sigmund Freud care, în 1930-1932, a scris o carte intitulată „Preşedintele T.W. Wilson: portret psihologic”, în  colaborare cu diplomatul american William Bullitt. Lucrarea nu a fost publicată până la moartea lui Freud, în 1939.

Manuscrisul a fost finalmente publicat în 1966, iar lucrarea a avut parte de recenzii nevaforabile la acea vreme. În New York Review of Books a fost considerată ca „dezastruoasă”, iar în The New Republic drept „o caricatură”. La vremea respectivă, fiica lui Freud, Anna, a reclamat că manuscrisul a fost modificat substanțial de către William Bullitt.

ADVERTISEMENT

Patrick Weil a găsit manuscrisul original, nemodificat, într-o cutie de arhivă neetichetată care se afla la Biblioteca Sterling a Universităţii Yale și provenea din arhivele lui William Bullitt, lăsate de fiica sa Anne, care a murit în 2007.

Față de manuscrisul original în lucrarea publicată în 1966 apar nu mai puțin de 300 de modificări făcute de Bullitt. „Nu cred că Freud ar fi acceptat tăierile. Nu avea nici un motiv să facă acest lucru. El s-a implicat, a tradus el însuşi ce a scris în germană. Era pasionat de acest proiect!”, a spus Weil.

ADVERTISEMENT

Acesta susține, în cartea sa, că modificările lui Bullitt diluează textul lui Freud, care este o acuzaţie violentă la adresa mesianismului lui Wilson. De asemenea, au fost şterse consideraţiile privind sexualitatea preşedintelui american.

Țările mici nu se pot apăra singure

Francezul consideră că publicarea lucrării imediat după ce Freud a terminat-o, în forma originală, ar fi atras atenția asupra consecințelor dezastruoase ale geopoliticii wilsoniene și ar fi prevenit un al doilea război mondial, mai ales că psihiatrul austriac era o personalitate foarte influentă în epocă.

ADVERTISEMENT

Nu putem să nu observăm că personalităţile anumitor lideri joacă un rol în pericolele care ameninţă lumea, astăzi ca şi în trecut”, susține Patrick Weil.

Acesta observă că Wilson l-a convins pe premierul francez Georges Clemenceau să renunțe la proiectul de a obţine din partea Statelor Unite o garanţie de apărare în cazul unei noi agresiuni germane. „Este NATO înainte de a fi creată, şi este o cerere franceză de a o crea”, susține politologul francez, care citează o notă a Ministerului Afacerilor Externe al Franţei din noiembrie 1918.

Chiar Wilson a sabordat Tratatul de la Versailles din 1919, astfel că Senatul american a refuzat să-l ratifice în anul 1920. Franța a trebuie să se alăture Marii Britanii în proiectul de impunerea plății unor despăgubiri de război de către Germania și demilitarizarea Germania, soluție ce nu a împiedicat al doilea război mondial.

Patrick Weil susține că precedentul este o lecție și pentru Ucraina care, după mai bine de un secol de la primul război mondial, învață pe propria piele că ţările care nu sunt apărate direct şi automat de „jandarmul mondial” sunt mai vulnerabile.

Asta explică și nerăbdarea cu care Polonia și țările baltice au cerut aderarea la NATO imediat după destrămarea UIRSS, precum și preferința Germaniei pentru un armament american, o apărare americană, în defavoarea unei apărări colective la nivel european.

ADVERTISEMENT
Tags: