Planeta Marte își continuă tranzitul în zodia Rac în luna aceasta, aducând noi situații interesante pentru fiecare semn zodiacal. Apar oportunități unice de lansare în special pentru zodiile de pământ și de foc.
Tranzitul marțian le dă forță celor care vor să se impună, celor care își caută dreptatea de mai mult timp. Luna aceasta anumite preocupări vor deveni istorie pentru câteva zodii, însă, așa cum se întâmplă mereu, o problemă tinde să fie înlocuită de alta.
Zodiile de pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) au în față o lună extraordinară din punct de vedere profesional și ar trebui să profite de faptul că toate astrele sunt de partea lor.
Taurilor li se recomandă să își trăiască viața și în afara locului de muncă, iar cei tineri vor începe să călătorească mai mult de la sfârșitul acestei luni.
Zodiile de foc (Berbec, Leu, Săgetător) devin mai responsabili cu cei din jur și mult mai atenți la acțiunile lor. Vor avea ocazia să cunoască persoane noi cu care vor porni la drum recuperând timpul pierdut în pandemie. Mulți dintre nativii de foc au șanse uriașe să devină celebri.
Zodiile de aer ( Gemeni, Balanță, Vărsător) se împiedică de anumite promisiuni pe care le-au făcut și își dau seama că nu au cum să le onoreze luna aceasta. Au parte de tot felul de situații stânjenitoare, însă vor ieși din ele căci talentul lor de a manipula chiar și cea mai crâncenă criză este unul eficient.
Zodiile de apă (Rac, Scorpion, Pești) vor avea parte de câteva momente interesante din punct de vedere sentimental. Bine poziționați sunt doar Racii în această perioadă, căci ei au învățat să își facă temele și dau tot mai mult dovadă că au înțeles greșelile pe care le-au făcut pe plan amoros, și nu numai, în ultimul an.
Scorpionii dau față cu realitatea și trebuie să își asume noi probleme, mai ales pe plan financiar, la fel și Peștii.