Fotbal intern

Ce se întâmplă cu Lacina Traore! Anunţul făcut de francezi

05.08.2018 | 15:02
Ce se intampla cu Lacina Traore Anuntul facut de francezi

Ce se întâmplă cu Lacina Traore, jucătorul dorit de campioana României, CFR Cluj. L’Equipe a făcut anunţul în privinţa atacantului cu origini ivoriene.

Conform presei din Franţa, AS Monaco i-a prelungit acestuia contractul: “AS Monaco i-a prelungit angajamentele lui Lacina Traore şi Elderson Echiéjilé, care ar fi rămas liberi de contract în această vară şi preferă să-i vândă pe viitor pentru a face profit”, se arată în L’Equipe.

Ce se întâmplă cu Lacina Traore

Francezii au anunţat ce face Traore. CFR Cluj a încercat să-l readucă pe acesta, însă Traore îşi dorea să semneze cu o echipă alături de care să activeze în Champions League, dar campioana României a fost eliminată de Malmo FF din turul doi preliminar al Champions League. Iuliu Mureşan discutase despre o posibilă revenire a vârfului în Liga 1 Betano: “Nu neapărat. Lacina e un jucător pe care noi l-am lansat, l-am vândut cu o sumă foarte bună la momentul respectiv. El a jucat, a ajuns la Monaco… Nu ştiu dacă e o soluţie, mai degreabă am avea nevoie de jucători pe alte posturi decât de atacanţi. Nu ştiu dacă îl aducem. Să vedem ce se întâmplă. Vom lua decizii şi decizii pozitive, dar numai după ce vedem ce se va întâmpla”, a spus Iuliu Mureşan.

Şi FCSB l-a vrut

Gigi Becali dorit să-l aducă la “roş-albaştri” pe Lacina Traore în 2011 însă nu a mai reuşit să facă o ofertă oficială, deşi era dispus să achite în schimbul acestuia suma de 4.000.000 de euro: „Mi l-am dorit cu adevărat pe Lacina Traore în această iarnă, am vrut chiar să fac o ofertă de 4 milioane de euro. Până la urmă nu am facut, pentru că am zis că băiatul o să ceară şi el 400 de mii de euro salariu, iar peste plafon nu pot să trec. Pe Traore voiam să-l ţin un an şi să-l vând pe 10 milioane”, spunea Becali în 2011.

Ce se întâmplă cu Lacina Traore. Atacantul ivorian alături de Pablo Brandan şi Iasmin Latovlevic într-un FCSB - CFR Cluj
Ce se întâmplă cu Lacina Traore. Atacantul ivorian alături de Pablo Brandan şi Iasmin Latovlevic

CFR Cluj l-a vândut pe Lacina Traore în urmă cu şapte ani de zile cu şase milioane de euro! Acesta a ajuns la vârsta de 18 ani în România, când a fost descoperit de CFR Cluj, după care Lucina Traore a plecat de la echipa din Gruia pentru o sumă foarte mare. CFR Cluj a încasat pe el şase milioane de euro de la Kuban Krasnodar.

2.500.000 de euro este cota de piaţă a atacantului

5 trofee are în palmares Lacina Traore: 2 campioane cu CFR Cluj, în 2009 – 2010 şi 2007 – 2008; 2 Cupe ale României, în sezoanele 2008 – 2009 şi 2009 – 2010 şi o Cupă a Africii în 2015.

S-a decis soarta lui Traore. Transferat în 2014 de la Anji Mahacikala, pentru zece milioane de euro, atacantul ivorian a strâns doar 35 de meciuri pentru formaţia monegască, timp în care a înscris de 11 ori. Cel mai mult timp, în aceşti patru ani, l-a petrecut sub formă de împrumut la alte echipe. Lacina Traore a început fotbalul la Mimosas U19, după care a mai evoluat la Stade d’Abidjan, Kuban Krasnodar, CFR Cluj, Anzhi, AS Monaco, Everton, ŢSKA Moscova, Sporting Gijon şi SC Amiens.

Ce se întâmplă cu Lacina Traore! Atacantul ivorian, pe vremea când evolua în tricoul celor de la CFR Cluj
Ce se întâmplă cu Lacina Traore! Atacantul ivorian în tricoul celor de la CFR Cluj se luptă pentru balon cu Sorin Paraschiv