Fotbal intern

Câţi bani trebuie să îi dea Dinamo lui Ante Puljic ca să îl aducă de la arabi! EXCLUSIV

04.02.2019 | 16:10
Cati bani trebuie sa ii dea Dinamo lui Ante Puljic ca sa il aduca de la arabi EXCLUSIV

Antrenorul echipei Dinamo București, Mircea Rednic, a anunțat că își dorește să-l transfere pe fundașul Ante Puljic, iar FANATIK a aflat ce sumă de bani trebuie să dea ”câinii” pentru a-l aduce din Arabia Saudită. Jucătorul croat mai are contract cu clubul Al Faisaly până în vară, dar arabii nu vor să-i prelungească înțelegerea și ar fi dispuși să-l lase să plece încă de acum.

”Mai avem în vedere un fundaș slovac și, cireașa, Puljic! El nu a jucat în ultimele două meciuri și am înțeles că i-au dat managerului lui o hârtie că poate să îi găsească echipă pentru că nu vor să îi prelungească. El își dorește să vină aici”,  a spus Mircea Rednic în urmă cu câteva zile când a vorbit despre jucătorii pe care vrea să-i mai aducă în Ștefan cel Mare.

Ante Puljic a cerut bani la semnătură pentru a veni la Dinamo

Povestea transferului fundașului croat este una complicată în acest moment. Ante Puljic mai are de luat aproximativ 80.000 de euro din salarii restante de la Al Faisaly și și-ar dori să primească bani la semnătură din parte celor de la Dinamo. FANATIK a aflat că jucătorul croat cere 50.000 de euro primă de instalare pentru a acoperi o parte din pierderile din Arabia Saudită.

Ante Puljic într-un duel aerian pentru balon cu Marius Pena la un meci Dinamo - Concordia Chiajna
Ante Puljic într-un duel aerian pentru balon cu Marius Pena la un meci Dinamo – Concordia Chiajna

Clubul Al Faisaly este dispus să-l lase liber de contract pe Ante Puljic încă din această iarnă dacă jucătorul renunță la banii pe care îi mai are de primit. Cele trei părți implicate în această discuție ar trebui să ajungă cât mai repede la un numitor comun, deoarece perioada de transferuri în zona Golfului se apropie de final.

Ante Puljic a ajuns la Al Faisaly liber de contract în vara anului trecut, fiind unul dintre jucătorii transferați de Mircea Rednic, care preluase conducerea tehnică a formației. Fundașul croat în vârstă de 31 de ani și-a pierdut postul de titular după ce tehnicianul român a fost demis la începutul lunii octombrie. Puljic a jucat la Dinamo în sezonul 2015-2016 sub formă de împrumut de la Gent.