“Cine a tras în noi după 22?”. Aceasta este întrebarea de la Revoluție care încă nu are un răspuns în ciuda faptului că s-au scurs de atunci nu mai puțin de 31 de ani. Vorbim despre 3 decenii și zero condamnări și despre un dosar al Revoluției stufos, îndelung dezbătut, dar care nu a avut nici măcar un rezultat.
Concret, procurorii încă se luptă să dovedească anumite vinovății, în timp ce judecătorii întorc la nesfârșit și plimbă de la o curte la alta, procesul. De altfel, Dosarul Revoluţiei a fost trimis în instanţă de procurorii militari în luna aprilie 2019. Atenție, nu este o glumă. În proces au fost citate peste 5.000 de părţi civile.
Procesul a fost blocat mai bine de un an, pentru discutarea unor cereri şi excepţii ridicate de părţile din dosar. Nu a fost singura piedică.
”Este un moment important pentru istorie. Oameni de cultură, politicieni, cercetători au exprimat de-a lungul timpului diverse teorii în legătură cu momentul decembrie 1989.
Azi juriștii încheie această provocare, prezentând adevărul judiciar, ca parte a unei investigații complexe, care a pornit de la ideea că responsabilitatea pentru victimele revoluției nu este instituțională, ci este directă, individuală”, declara Augustin Lazăr la puțin timp după pornirea procesului.
Mai mult de atât, fostul procuror general nu a ezitat și și-a cerut scuze în numele Parchetului General pentru faptul că rezolvarea acestui dosar a durat trei decenii.
Din punct de vedere al statisticii, rechizitoriul a însumat 3330 de volume. Dintre acestea, nu mai puțin de 2030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016. În baza lor, cei trei inculpaţi trimiși în judecată au fost Ion Iliescu Ion, fost preşedinte, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al Guvernului României şi generalul (rtr.) Rus Iosif, fost şef al Aviaţiei Militare.
Toți urmau să răspundă pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii. Probatoriul administrat, arată Parchetul, a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia.
Concret, din acel moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante, decizii ferme cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român.
Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc. De altfel, conform dosarului, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.
De asemenea, în dosar este stipulat cum psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări. Aceasta ar fi provocat după 22.12.1989, nu mai puțin de 862 de decese, 2.150 răniri, dar și lipsirea gravă de libertate a sute de persoane și vătămări psihice.
Atenție! Toate aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989, conform celor prezentate de procurori. Interesant este că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.
Probatoriul administrat relevă că Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă, contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului, şi ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.
Totodată, Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La 23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.
De asemenea, Emil (Cico) Dumitrescu, prin apariţiile sale televizate din 22 decembrie 1989 precum şi prin activitatea de conducere şi coordonare în cadrul Comandamentului militar instaurat la etajul XI al Televiziunii Române începând cu data de 22 decembrie 1989, ar fi contribuit în mod direct la manifestarea fenomenului diversionist existent în intervalul 22 – 30 decembrie 1989.
Și când toată lumea credea că se apropie un verdict, instanța a anunțat în luna octombrie a acestui an că a identificat mai multe probleme de legalitate în investigație. Drept pentru care, judecătorii au solicitat procurorilor militari să remedieze problemele, sub sancțiunea refacerii, de la zero, a cercetărilor.
Nu s-a terminat aici pentru că cei de la Curtea Supremă au exclus câteva probe depuse de Parchetul Militar la dosar. Vorbim despre rapoartele întocmite de SRI și de Comisia parlamentară de anchetă a revoluției care a funcționat în anii 90, rapoarte importante în orchestrarea întregului dosar.
Practic, ÎCCJ a admis, în parte, cererile și excepțiile invocate de mai multe părți printre care și cele ale inculpaților Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și gl. (rtr.) Rus Iosif. Drept pentru care, undeva, departe de tumultul politic al anului 2020, omisă de autorități și câteodată uitată chiar și de populație, rămâne o singură întrebare. Și totuși, cine a tras în noi după 22?