Adriana și Mihai Dedu formează un cuplu de 34 de ani, iar de aproape 29 sunt căsătoriți. Mihai Dedu a fost mereu în lumina reflectoarelor în ultimii ani, prezentând în fiecare zi de luni până vineri știrile.
În schimb, soția sa este extrem de discretă și nu dorește să iasă în evidență.
Nu sunt mulți cei care știu că Adriana Dedu lucrează în același trust cu soțul ei.
Pe Mihai Dedu fanii îl pot vedea de ani buni în fiecare zi de luni până vineri la pupitrul știrilor. Acesta a intrat în presă în 1993 și inițial a lucrat la Pro FM. Apoi, pentru Canal 31 la departamentul sport. Prezenta știrile și comenta diferite meciuri.
În 2020 a început să prezinte jurnalul de dimineață de la Pro Tv, ceea ce face și în prezent.
Puțini sunt cei care știu că și soția sa, Adriana, lucrează tot la Pro Tv, dar în spatele camerelor de filmat. Aceasta este însă extrem de discretă și evită pe cât poate să apară în presă. A făcut declarații rar și nici nu participă la evenimente mondene.
“Soția mea e în PRO TV din 1996, are și ea 24 de ani bătuți pe muchie. A fost discretă, are o modestie exacerbată”, spunea prezentatorul pentru click.ro, în urmă cu un an.
Cei doi au sărbătorit în anul 2017 nunta de argint. Mihai și Adriana Dedu sunt împreună de 34 de ani, iar de aproape 29 sunt căsătoriți.
“Am reușit să stăm împreună atâția ani datorită comunicării și faptului că ne iubim foarte tare. N-a fost romantic atunci când m-a cerut în căsătorie. A fost o hotărâre destul de bruscă, am zis: Gata, ne căsătorim.
S-a întâmplat după 5 ani de prietenie. “, a declarat Adriana Dedu, la Vorbește lumea, cu ceva ani în urmă.
Prezentatorul și soția sa au împreună un fiu, Matei, care are 21 de ani. Acesta este student la Facultatea de Studii Economice, unde studiază Management în limba engleză. Matei a moștenit însă de mic pasiunea pentru sport a tatălui său și a jucat fotbal în copilărie.