News

Cine e Sorin Scarlat, noul direct al CNAIR! Îi va lua locul lui Narcis Neaga, cel care a fost demis de Dăncilă

10.07.2019 | 17:43
Cine e Sorin Scarlat noul direct al CNAIR Ii va lua locul lui Narcis Neaga cel care a fost demis de Dancila

Compania Națională a Autostrăzilor și a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va avea un nou director general, după ce Ministrul Transporturilor a decis să îl demită pe Narcis Neaga. Astfel, Sorin Scarlat va fi cel care îi va lua locul lui Narcis Neaga la conducerea companiei care se ocupă de construirea infrastructurii rutiere. Acesta are un CV interesant, fiind fost director general adjunct al Direcției Generale de Dezvoltare a Infrastructurii Rutiere.

Cine este Sorin Scarlat, noul director general al CNAIR

Sorin Scarlat, înlocuitorul lui Narcis Neaga la conducerea CNAIR, este absolvent al Facultății de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri. El deține de asemenea un doctorat în instalaţii şi inginerie civilă și a mai lucrat la companii precum Romstrade, Asociarea UMB Spedition – PA&CO-Euroconstruct Trading 98, Asocierea Astaldi – Euroconstruct Trading 98 – Astalrom.

Pe lângă experiența de la Direcția Generală a Dezvoltării Infrastructurii Rutiere, el a mai lucrat şi pentru CNADNR, devenită CNAIR, ca inginer, manager proiecte sau coordonator de activitate.

Sorin Scarlat este noul director al CNAIR
Sorin Scarlat este noul director al CNAIR în locul lui Narcis Neaga (foto), demis de Viorica Dăncilă

Narcis Neaga, demis în sfârșit de Viorica Dăncilă după ce a ieșit de sub protecția lui Liviu Dragnea

Narcis Neaga a demisiont marţi, după ce premierul Viorica Dăncilă a solicitat ministrului Transporturilor demiterea sa. El nu se afla în grațiile prim-ministrului încă de la sfârșitul anului trecut, când liderul guvernului i-a cerut lui Neaga demisia dacă nu va reuși să construiască 100 de kilometri de autostradă. Se spune că apropierea de Liviu Dragnea l-a ținut însă pe Neaga în funcție, dar după condamnarea fostului președinte al PSD, acesta nu a mai rezistat la conducerea CNAIR decât o lună.

„În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR”, se arată în comunicatul Guvernului prin care îi este cerută demisia lui Neaga.