News

Cine sunt cei doi copii care au incendiat parcul de joacă din Sectorul 3. Au 10 și 14 ani

Poliția i-a identificat pe cei care au dat foc, sâmbătă după-amiază, unui loc de joacă din Sectorul 3, fiind vorba de doi copii de 14, respectiv 10 ani.
12.02.2023 | 15:28
Cine sunt cei doi copii care au incendiat parcul de joaca din Sectorul 3 Au 10 si 14 ani
Locul de joacă a fost distrus în totalitate/ Foto: Facebook - Robert Negoiță
ADVERTISEMENT

Autorii incendiului care a ars un loc de joacă amenajat într-un parc din Sectorul 3 au fost identificați de către poliție, în baza imaginilor de pe camerele de surpaveghere instalate în zonă de către municipalitate, informează romaniatv.net. Spre supriza oamenilor legii, autorii erau doi copii de 14, respectiv 10 ani.

Nişte tineri, nişte adolescenţi teribilişti, tocmai au incendiat un loc de joacă, un loc de joacă foarte bun, relativ recent reabilitat, care arăta foarte bine. Avem imaginile. Vreau să îi atenţionez pe toţi cei care au în intenţie să facă aşa ceva că spaţiile publice din Sectorul 3 sunt supravegheate. Avem imaginile care au ajuns deja la Poliţie. E doar o chestiune de ore până când cei care au făcut această ispravă vor plăti pentru faptele lor. Vor fi identificaţi şi vor plăti, pentru că nu e normal să se întâmple aşa ceva”, afirma primarul Robert Negoiță, imediat după ce incendiul a fost stins.

ADVERTISEMENT

Imaginile înregistrate de camerele din zonă arată că incendiul a fost provocat intenționat de către cei doi copii care au strâns lemne sub un tobogan din parc și apoi le-au dat foc. Incendiul s-a propagat cu rapiditate și a cuprins toate instalațiile din locul de joacă, precum și covorul cauciucat.

Făptașii au fost chemați la audieri împreună cu părinții

Ulterior, focul s-a extins și la trei mașini care erau parcate în apropiere. Din fericire, nu a fost rănită nicio persoană în incendiul care a avut loc pe bd. Nicolae Grigorescu, în schimb fumul gros a afectat timp de mai multe ore calitatea aerului din zonă.

ADVERTISEMENT

În urmă cu scurt timp am intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un loc de joacă dintr-un părculeț de pe bld. Nicolae Grigorescu, sector 3. Au ars materiale combustibile (echipamente de joacă și covorul cauciucat-tartan). În acest moment incendiul este lichidat. Au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Nu sunt victime”, se preciza într-un comunicat al pompierilor.

După vizionarea imaginilor au fost identificați și autorii faptei, iar părinții au fost citați să se prezinte la poliție, împreună cu odraslele lor. Adolescentul de 14 ani a fost deja audiat, el venind la secția de poliție însoțit de mama sa.

ADVERTISEMENT

Se pare că cei doi copii au probleme comportamentale mai vechi, având deja la activ mai multe fapte de vandalism. Ei au spart și geamurile unei școli și au bătut alți copii din cartier.

Cum locul de joacă a fost distrus în totalitate, primăria trebuie să-l refacă complet, primarul Robert Negoiță dând asigurări că refacerea va fi făcută cât mai repede posibil.

ADVERTISEMENT
Tags: