News

CNA, amendă după ce Sebastian Ghiță a instigat la violență, la România TV! Despre ce sumă poate fi vorba

24.04.2019 | 15:42
CNA amenda dupa ce Sebastian Ghita a instigat la violenta la Romania TV Despre ce suma poate fi vorba

Declarațiile belicoase ale lui Sebastian Ghiță, în direct, la România TV și netaxate de către moderatorul Victor Ciutacu vor aduce o amendă postului de televiziune! Momentan, membrii CNA nu s-au hotărât asupra cuantumului amendei pe care o vor aplica în acest caz.

CNA spune că România TV va fi amendată pentru declarația violentă făcută de Sebastian Ghiță

Sebastian Ghiță, patronul România TV, a avut o intervenție prin telefon în cadrul unei emisiuni moderate de Victor Ciutacu în care a amenințat ”bandele Rezist” cu bătaia și ”șuturi în fund”!

Membrii CNA au fost de acord că derapajul merită amendat pentru instigare la violență, însă au intrat într-un blocaj, după ce membrii prezenți în ședința de miercuri s-au împărțit între trei propuneri de amenzi: 30.000 de lei, 25.000 de lei, 15.000 de lei.

amenda RTV Sebastian Ghita
Victor Ciutacu nu a avut nicio reactie la declaratiile lui Sebastian Ghita, in direct la RTV

Ciutacu nu a avut nicio reacție la declarațiile lui Sebastian Ghiță

Cei mai mulți au înclinat către cea mai mică dintre sancțiuni, însă nici aceea nu a reușit să atragă cel puțin șase voturi pentru a fi admisă. Cazul va fi însă reanalizat în ședința următoare a CNA, cel mai probabil pe data de 7 mai.

Ieșirea lui Sebastian Ghiță din emisiunea moderată de Victor Ciutacu a declanșat o ploaie de reacții de la telespectatori: au fost 546 de reclamații la CNA, de la cetățeni, dar și de la ONG-uri. Plus o autosesizare a unui membru CNA.

Radu Herjeu,membru CNA, a rămas urât surprins de cele întâmplate la postul de teșeviziune România TV. „Eu cred că este un precedent extrem de periculos pe care și l-a permis Sebastian Ghiță și care a rămas netaxat de către moderator. Eu cred că este prima dată când un fost demnitar al statului instigă la violență în mod clar. 

Din punctul meu de vedere, dacă poți să nu ai o reacție ca mdoerator când un invitat scapă o înjurătură sau spune o prostie, la așa ceva nu ai voie să nu ai o reacție, mai ales când invitatul de lângă tine are o reacție. 

Mi se pare grav, în condițiile în care ura se acumulează în societeta românească peste limite normale, deja mustește, mass media mustește de ură, netul mustește de ură, politicienii nu mai pot să deschidă gura fără să spună ceva plin de ură la adresa celorlalți, oamenii între ei nu se mai pot contrazice fără să se jignească.

 Nu mai sunt diferende de opinii, nu mai sunt poziții diferite față de subiecte în societate, pur și simplu este ură față de ceilalți. Această campanie electorală de acum este o manifestare de ură de la cap la coadă. Din punctul meu de vedere, e un precedent extrem de periculos”, a declarat Herjeu.