News

Cod galben de inundații în ziua de Paște. Ce județe sunt vizate de avertizarea hidrologică

28.04.2019 | 11:43
Cod galben de inundatii in ziua de Paste Ce judete sunt vizate de avertizarea hidrologica

Experții de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au emis cod galben de inundații în ziua de Paște, pentru răuri din 18 județe. Atenționarea nowcasting este valabilă până duminică la ora 24:00.

Hidrologii au emis cod galben de inundații în ziua de Paște

Conform hidrologilor, se pot produce scurgeri importante pe versanți, pâraie, torenți, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, niveluri cu posibile depășiri ale Cote de ateție și creșteri de debite ca urmare a precipitațiilor anunțate și propagării. Râurile din bazinele hidrografice vizate sunt: Vişeu, Iza, Tur (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud).

Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Vadu Crişului, Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin superior amonte S.H. Glodeni (judeţele Harghita şi Mureş).

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor
Atenționarea nowcasting este valabilă până duminică la ora 24:00

Județele vizate de avertizarea hidrologică

Totodată, fenomene asemănătoare se vor produce și râurilor din bazinele hidrografice: Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele Hunedoara şi Arad), Bega – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin superior, Bârzava – bazin superior şi mijlociu, Caraş (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Jiu – bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Filiaşi (judeţele Hunedoara şi Gorj).

Același fenomen va fi întâlnit și în: Lotru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Olteţ – bazin superior, Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru – amonte Ac. Ioneşti (judeţele Vâlcea, Gorj, Argeş), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bistriţa – bazin superior şi afluenţi amonte S.H. Straja (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita).