Fotbal international

Coreea de Nord – Coreea de Sud 0-0 în preliminariile CM 2022. Rezultatul s-a aflat după câteva ore, de la cei doi oficiali din Sud care au avut voie la meci!

15.10.2019 | 18:44
Coreea de Nord  Coreea de Sud 00 in preliminariile CM 2022 Rezultatul sa aflat dupa cateva ore de la cei doi oficiali din Sud care au avut voie la meci
ADVERTISEMENT

În timp ce Europa îşi încarcă febril bateriile pentru ultimele asalturi din preliminariile CE 2020, care se va juca vara viitoarea cu 12 ţări organizatoare, alte continente au trecut deja la lucruri mai serioase, aşa cum sunt primele faze ale calificărilor pentru cel mai controversat turneu final de CM, cel programat în iarna lui 2022 în Qatar. În grupa H a calificărilor asiatice s-a jucat meciul istoric dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud!


UPDATE, 18.47. Partida dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud s-a terminat cu scorul de 0-0. Asta au informat gazdele, și au confirmat și cei doi oficiali sud coreeni care au fost acceptați la fața locului! Partida nu s-a transmis la TV, iar în Coreea comunistă nu există Internet, așa că rezultatul final a fost dat publicității la câteva ore după ce meciul s-a încheiat. Evident, nici jurnaliștii din Sud nu au fost acreditați pentru confruntarea dintre cele două echipe. Celor doi oficiali ai federației sud coreene care au avut onoarea să fie lăsați la eveniment li s-a înmânat, tot la câteva ore după finalul meciului, o casetă de tip VHS cu faze din meci, selectate de cei din Nord, pentru a putea fi prezentată pe canalele TV de acasă.

ADVERTISEMENT

Coreea de Nord – Coreea de Sud în preliminariile CM 2022

În această situaţie se află fotbalul asiatic, unde se desfăşoară prima etapă pe grupe. Iar sorţii, parcă înadins, au decis să pună la un loc în grupa H naţionalele Coreeii de Nord şi a celei din Sud. O încleştare care se va juca în capitala Nordului, la Phenian şi care provoacă efectiv spaimă jucătorilor ce vor veni de cealaltă parte a graniţei.

Este primul meci oficial dintre naţionalele celor două state, separate prin regimuri politice total diferite. Meciul va avea la ora 11:30, ora 17:30 în Coreea, pe cel mai mare stadion care există în lume, Rungrado May Day, în traducere, care are nu mai puţin de 150.000 de locuri, dar nici unul va fi ocupat de vreun suporter sud-coreean, guvernul de la Seul interzicând deplasarea fanilor săi la acest derby istoric.

ADVERTISEMENT
Coreea de Nord – Coreea de Sud. Se va juca la Phenian pe cel mai mare stadion din lume: Rungrado May Day – 150.000 locuri

Sud-coreenii sunt pur şi simplu înspăimântaţi de acest moment

Fundaşul Lee Jae-Ik a sintetizat la perfecţie trăirile sale şi ale coechipierilor înaintea acestui meci. Un mesaj care produce fiori şi care exprimă faptul că sud-coreenilor le este pur şi simplu o frică imensă pentru că merg la Phenian: “Trei puncte? Rezultatul nu contează în astfel de situaţii. Vrem doar să ieşim vii, să ne putem întoarce acasă teferi!”

Coreea de Nord – Coreea de Sud. Fundaşul sud-coreean Lee Jae Ik e pur şi simplu îngrozit de această deplasare peste graniţă, la vecinii din Nord

Ambele echipe au câte şase puncte după primele două jocuri şi şanse mari de a merge mai departe în următoarea etapă a calificărilor. Însă pentru nord-coreeni este un meci istoric şi toată naţiunea este mobilizată pentru confruntarea cu vecinul inamic, mai ales că sud-coreenii sunt aliaţii lui Donald Trump, marele duşman al celor din Nord.

ADVERTISEMENT