Fotbal intern

Cornel Dinu, îndurerat de situația lui Florian Walter: „Doamne, Dumnezeule! De la inimă i se trage”. Exclusiv

16.05.2019 | 22:36
Cornel Dinu indurerat de situatia lui Florian Walter Doamne Dumnezeule De la inima i se trage Exclusiv
ADVERTISEMENT

Cornel Dinu a aflat de la reporterii FANATIK vestea că Florian Walter se află în moarte clinică la Spitalul Floreasca, după ce a suferit un atac cerebral în cursul zilei de joi. 

Cornel Dinu, îndurerat de situația lui Florian Walter

Cei doi au avut ocazia să se cunoască în perioada când Walter are acționar la Dinamo, clubul pentru care Cornel Dinu a scris istorie ca jucător, dar și ca antrenor. Dinu consideră că Florian Walter are o șansă în plus de a fi salvat datorită medicilor care se ocupă de el în acest moment, Marian Broască și Șerban Brădișteanu, cel din urmă fiind chemat din liber pentru a-l opera pe fostul patron de la Dinamo, U Cluj și Petrolul.

ADVERTISEMENT

“Doamne, Dumnezeule! Nu mai îmi spune de astea că și eu am probleme cu inima. Și Walter avea astfel de probleme, a avut și un preinfarct. Probabil de la inimă i se trage atacul cerebral. Să sperăm că are șansă, pentru că Broască, cel care se ocupa de el, e foarte bun. E mâna dreaptă a lui Brădișteanu! Bine că e Broască de gardă la Floreasca! Doamne, iartă-ne!” – a spus Cornel Dinu pentru FANATIK.

Florian Walter a fost diagnosticat cu cancer la colon in 2013 si s-a retras din fotbal
Florian Walter a fost diagnosticat cu cancer la colon in 2013 si s-a retras din fotbal

Florian Walter (56 ani) s-a cofruntat cu probleme grave de sănătate în ultimii ani. În 2013 a fost diagnosticat cu cancer la colon, iar trei ani mai târziu a suferit un infarct. Walter a avut mare succes ca acționar în perioada petrecută la Petrolul, când a reușit să câștige Cupa României și să evolueze în cupele europene cu actualul selecționer al României în postura de antrenor, Cosmin Contra.

ADVERTISEMENT
Tags: