News

Coronavirus în România, vineri, 25 martie 2022. Numărul de cazuri noi este în scădere. Update

Coronavirus în România, vineri, 25 martie 2022. Ministerul Sănătății este așteptat să anunțe bilanțul pandemiei din țara noastră la final de săptămână. Vom vedea dacă avem o nouă zi cu peste 4.000 de cazuri noi.
25.03.2022 | 13:15
Coronavirus in Romania vineri 25 martie 2022 Numarul de cazuri noi este in scadere Update
ADVERTISEMENT
25-03-2022
12:58

Au fost înregistrate 3.725 noi cazuri Covid-19

Datele oferite de Ministerul Sănătății indică faptul că vineri au fost identificate 3.725 noi cazuri de infectare Covid-19, cu 363 mai puține față de raportările anterioare. De marți, 22 martie, poate fi observată o scădere constantă.

“În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.725 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), cu 363 mai puține față de ziua anterioară. 405 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, transmit oficialii ministerului.

În prezent, 2.771 persoane au nevoie de îngrijiri medicale în urma infecției Covid-19, o creștere de 46 de cazuri față de ziua anterioară. De asemenea, sunt în stare gravă și au nevoie de îngrijiri în secțiile ATI 415 persoane.

“Din totalul pacienților internați, 210 sunt minori, 208 fiind internați în secții, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară și 2 la ATI, la fel ca în ziua anterioară”, explică autoritățile.

Din nefericire, în ultimele 24 de ore, INSP a înregistrat 41 de persoane care și-au pierdut viața, vorbim în acest caz de 17 femei și 24 bărbați.

“Din totalul de 41 pacienți decedați, 30 au fost nevaccinați, 10 vaccinați cu schemă completă si 1 pacient cu schemă incompletă. Dintre pacienții vaccinați care au decedat 1 avea vârsta între 40-49 de ani, 5 aveau vârsta între 60-69 de ani, 4 aveau vârsta între 70-79 de ani, iar 1 pacient avea vârsta peste 80 de ani “, mai transmit autoritățile.

Marți, miercuri și joi, autoritățile au anunțat cel puțin 4.000 de cazuri noi de infectare cu Covid-19 la 24 de ore. Urmează să vedem dacă vineri vom avea cifre la fel de mari.

Trei zile cu peste 4.000 de cazuri noi de coronavirus în România

Conform buletinului transmis pe site-ul Ministerului Sănătății (MS) numărul cazurilor noi de Covid înregistrate în ultimele 24 de ore a fost de 4.080, cu 433 mai puține față de mijlocul săptămânii.

ADVERTISEMENT

Infectările depistate au rezultat după ce au fost efectuate 11.892 teste RT-PCR și 23.067 de teste rapide antigenice, cu 2.600 mai puține decât miercuri.

Numărul de decese se menține la o cotă constantă. Joi, au fost raportate 37 de decese (22 bărbați și 15 femei), dintre care 4 anterioare. Vorbim așadar de 33 de decese în ultimele 24 de ore.

ADVERTISEMENT

Din totalul de 37 pacienți decedați, 31 au fost nevaccinați, 5 vaccinați cu schemă completă si 1 pacient cu schemă incompletă.

Pacienții vaccinați care au decedat aveau vârste între 70-86 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, mai anunță MS.

ADVERTISEMENT

Ce se întâmplă în spitale și la ATI

Din raportul autorităților mai aflăm că numărul persoanelor internate în secții cu Covid-19 este de 2.725 cu 58 mai puțin decât în ziua anterioară.

În privința pacienților aflați în stare gravă, la ATI sunt internate 428 de persoane, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 428 de pacienți internați la ATI, 379 sunt nevaccinați.

ADVERTISEMENT

Din totalul pacienților internați, 209 sunt minori, 207 fiind internați în secții, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară și 2 la ATI, cu 1 mai puțin decât în ziua anterioară.

Aproape 1.300 de cazuri noi în București

Cele mai multe cazuri noi de joi s-au raportat în Capitală. Au fost depistate pozitiv alte 1.282 de persoane. În aceste condiții, rata de infectare ajunge la 6,24 la mie, față de 6,33 cât era miercuri.

Cifre ridicate de infectări s-au mai înregistrat în Cluj (351), Timiș (297), Ilfov (241) și Brașov (179).

ADVERTISEMENT