Fotbal international

Moment inedit: Cristiano Ronaldo a emoționat întrega planetă cu ce a spus despre Lionel Messi. Video

30.08.2019 | 09:59
Moment inedit Cristiano Ronaldo a emotionat intrega planeta cu ce a spus despre Lionel Messi Video

Moment inedit la festivitatea care a avut loc joi seară, în Principatul Monaco, prilejuită de tragerea la sorți a grupelor Champions League sezonul 2019-2020. Vechi rivali timp de nouă ani de zile în Primera Division, unul îmbrăcând tricoul alb al lui Real Madrid, celălalt pe cel blaugrana al Barcelonei, Cristiano Ronaldo și Leo Messi au stat unul lângă altul.

Cristiano Ronaldo, cuvinte emoționante despre rivalitatea cu Leo Messi

Trecând peste mimica feței extrem de expresive într-un profund sentiment de dezamăgire din partea portughezului în momentul în care s-a anunțat că jucătorul cel mai bun al ultimului sezon de Champions League a fost declarat Leo Messi, Cristiano a avut un moment extraordinar, care a emoționat nu numai pe cei prezenți, dar întreaga planetă.

Starul lui Juventus s-a referit într-un monolog, pentru că argentinianul nu a dat nici un răspuns, la această rivalitate dintre ei doi atâta timp cât ambii au jucat în La Liga și a ținut să precizeze că această rivalitate permanentă a avut un caracter strict sportiv și a avut un efect pozitiv de ambele părți, pentru că mereu a acționat ca un factor stimulator. Ambii au în vitrină câte cinci Baloane de Aur.

Cristiano Ronaldo despre Leo Messi. Cei doi au fost rivali nouă ani în La Liga

O rivalitate benefică de ambele părți

“Împărțim această scenă de 15 ani, eu și el. Nu știu dacă asta s-a mai întâmplat vreodată în istoria fotbalului. Aceiași doi tipi, pe același podium, mereu. Nu e ușor, știți foarte bine asta. Bineînțeles că avem o relație foarte bună. Nu am luat cina împreună încă, dar sper ca în viitor să se întâmple.

Îmi e dor să joc în Spania. Am avut această bătălie în ultimii 15 ani. E un lucru bun. M-a motivat, m-a împins de la spate, la fel cum am făcut și eu în cazul lui. E grozav să fii parte din istoria fotbalului! Eu sunt acolo, la fel cum e și el” – a spus Cristiano Ronaldo.

Rivalitatea s-a rupt în vara lui 2017

Rivalitatea pe tărâm iberic s-a rupt în vara lui 2017, când Cristiano a decis să plece de la Real Madrid la Juventus, în căutarea altei provocări, un capitol început la o vârstă când alți jucători se retrag, la 33 de ani. Și Messi a recunoscut că disputele cu Real Madrid nu mai sunt aceleași, nu mai au același farmec de când de la rivali lipsește Cristiano Ronaldo.