Sport

CSM București, ședință foto înainte de Final Four! “Oamenii ne văd rar machiate”

19.04.2018 | 15:52
CSM Bucuresti sedinta foto inainte de Final Four Oamenii ne vad rar machiate

Handbalistele de la CSM București s-au relaxat după calificarea în Final Four-ul de la Budapesta cu o ședință foto. Pentru al treilea an consecutiv, CSM București a ajuns între cele mai bune patru echipe din Europa. ”Tigroaicele” se vor bate pentru trofeul Ligii Campionilor cu Gyor – adversarul din semifinale, Rostov și Vardar disputându-și  celălalt loc în finală.

Fetele pregătite de Per Johansson au avut parte de două zile libere, timp în care au încerat să se relaxeze și să-și reîncarce bateriile. Cu toate astea, gândurile handbalistelor au zburat tot către Final Four-ul de la Budapesta, programat la 12-13 mai. La solicitarea organizatorilor Ligii Campionilor, “tigroaiele” au avut de făcut o ședință foto, iar momentele din Sala Polivalentă s-au dovedit a fi exact ce le trebuia fetelor pentru a se deconecta.

Aranjate, îmbrăcate în echipament, handbalistele de la CSM București s-au prezentat impecabil și au demonstrat că nu au deloc inhibiții în fața aparatului de fotografiat. La final, ele au mărturisit că s-au distrat și s-au bucurat din plin de momentele petrecute împreună.

“A trecut euforia calificării, ne gândim doar la Final Four.  Ne-am relaxat la ședința foto. Oamenii ne văd rar aranjate și machiate. Fiecare femeie își dorește să arate bine, astfel că ne prind bine momente ca acestea. Mai ne amuzăm, mai râdem, mai facem glume una pe seama celeilalte” – Oana Manea, căpitan CSM București.

” Ne-am trezit cu un sentiment bun după claificarea în Final Four. E mereu frumos când suntem împreună. E un pic devreme, după o zi de călătorie, dar ne-am simțit bine la ședința foto. Gândul nostru este Budapesta, mergem acolo să câștigăm trofeul, așa cum am făcut-o acum doi ani. Atmosfera este foarte bună, noi ne înțelegem foarte bine. Greutatea trofeului nu ne va face probleme, vrem să-l aducem acasă” – Jelena Grubisic, portar CSM București.

Antrenorul CSM București, Per Johansson, vrea să “ude” trofeul cu palincă

Antenorul suedez al “tigroaicelor”, Per Johansson, omul care a fost pe banca CSM-ului și în Final Four-ul de anul trecut, speră ca fetele să îmbunătățescă performanța din ediția precedentă-locul trei. Pentru că are încredere în elevele sale și este optimist, Per s-a și gândit cum ar putea petrece câștigarea trofeului.

”Avem 3 săptămâni să ne pregătim și vom fi gata atunci. Am avut o perioadă intensă, iar faptul că am avut azi o zi liberă, ne-a prins bine. Mergem să luăm titul, vrem să câștigăm Liga, deși știm că avem adversari dificili. Fiecare echipă are șanse de 25 la sută, toate ne dorim același lucru, va fi un Final Four extrem de echilibrat.Vom avea superputeri, dacă vom triumfa, așa că fetele nu vor avea probleme să ridice trofeul, deși este foarte greu. Ne dorim toți o petrecere mare la 13 mai. Avem mult de muncă, dar ne vedem câștigând semifinala și apoi finala și sărbătorind cu multă palincă sau șampanie, sau orice” – Per Johansson, antrenor CSM București.

Jucătoarele de la CSM București cheamă fanii la Budapesta

Antrenorul și jucătoarele campioanei României au vorbit de fiecare dată despre cât de mult contează sprijinul fanilor și cât de importante sunt încurajărilor miilor de oameni care le susțin. Meciurile din Final Four nu fac excepție! Din contră! Tocmai de aceeași, ”tigroaicele” și-au chemat fanii la Budapesta.

” Ne dorim suporterii alături, sunt al optulea jucător pentru noi, mereu ne-au încurajat și motivat”  – Oana Manea, căpitan CSM București.

” La Budapesta vor fi mai mulți unguri că joacă acasă, dar sigur românii vor face o atmosferă incredibilă. A fost un sentiment incredibil acum doi ani când am cucerit Liga, am fost în stare de șoc, nu ne imagiam că vom învinge  … anul acesta suntem gata pentru toate sentimentele care vin în astfel de momente” – Jelena Grubisic, portar CSM București.

”Anul trecut fanii români au fost fantastici, au dominat arena, sper că poate anul acesta vor face la fel, îmi încălzesc inima suporterii de la CSM. Mi se face pielea de găină numai când vorbesc despre ce atmosferă creează și cum ne susțin” – Per Johansson – antrenor CSM București