Simona Halep

CTP, semne de întrebare după înfrângerea Simonei Halep! „I-a adus sufletul la gură Serenei, dar eu nu știu cum poate să piardă americanca”

21.01.2019 | 12:57
CTP semne de intrebare dupa infrangerea Simonei Halep Ia adus sufletul la gura Serenei dar eu nu stiu cum poate sa piarda americanca

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a ridicat câteva semne de întrebare după înfrângerea Simonei Halep în fața Serenei Williams la Australian Open! Românca a cedat în trei seturi întâlnirea cu fostul lider mondial din circuitul feminin și a fost eliminată din competiția de la Melbourne, acolo unde, anul trecut, a ajuns până în ultimul act. CTP a remarcat jocul aproape perfect al Serenei și a aplaudat-o la scenă deschisă pe a 16-a jucătoare a lumii.

“Așa cum spuneam și mă așteptam, a fost un meci excepțional ca nivel, probabil cel mai frumos de până la Australian Open 2019. Simona i-a adus sufletul la gură celei mai bune jucătoare de tenis din toată istoria, Serena Williams. Eu nu știu cum poate să piardă Serena un meci. Loviturile ei sunt atât de precise și nu are niciun punct slab. Și când pierde un punct mă mir. La cei 37 de ani joacă cu așa o determinare și îndârjire…Orice punct pierdut de ea este un moment de durere și de frustrare”, a declarat Cristian Tudor Popescu pentru Digi 24.

CTP, semne de întrebare după înfrângerea Simonei Halep! CTP
Cristian Tudor Popescu a precizat că nu știe cum cineva ar putea să o învingă pe Serena Williams

CTP, semne de întrebare după înfrângerea Simonei Halep!

Cristian Tudor Popescu merge pe ideea că Simona Halep trebuia să forțeze mai mult în primul act la întâlnirii. Serena Williams a luat setul după numai 21 de minute și lucrul acesta a contat enorm în forța de joc afișată pe final de partidă.

„Performanța Simonei de a duce acest monstru sacru în decisiv este admirabilă. Simona a jucat foarte bine la acest turneu și perspectivele pentru viitor mi se par foarte bune. În primul set a pierdut meciul, pentru că trebuia să o consume mai mult pe Serena. Nu trebuia să câștige setul, dar ar fi trebuit să o ducă pe Serena într-un 7-5, ca sa nu mai poată să revină în decisiv.”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.   Vezi aici toate ştirile despre Simona Halep – Serena Williams, LIVE BLOG imagini si informatii în timp real despre marele meci de la Melbourne!

  • 450 de victorii a bifat Simona Halep în circuitul mondial