News

Cum a intrat un lac din România în Cartea Recordurilor! Scăldatul, permis doar 3 luni pe an

21.07.2019 | 10:00
Cum a intrat un lac din Romania in Cartea Recordurilor Scaldatul permis doar 3 luni pe an
ADVERTISEMENT

FANATIK îți prezinta felul în care a intrat un lac din România în Cartea Recordurilor! Mai întâi de toate trebuie să știți că pe teritoriul țării noastre se regăsește ce mai mare lac helioterm, din lume. Lacul Ursu, căci despre el este vorba, reprezintă atracția stațiunii Sovata. Apele sale au capacitatea de a păstra multă vreme căldura soarelui. Nu mai puțin de 20 de milioane de euro a costat amenajarea spațiului din jurul lacului, iar acum autoritățile investesc și în spații de cazare.

Cum a intrat un lac din România în Cartea Recordurilor!

Aproape evident, turiștii care au ajuns în zonă s-au lovit de o altă problemă, una care pare să afecteze întreaga țară – cea a locurilor de parcare. Cu toate acestea, priveliște face toți banii, mai ales că Lacul Ursu a fost recunoscut și omologat drept cel mai mare lac helioterm din lume. Apa sa este dulce doar la suprafață, în rest este sărată. Aceasta este de altfel și explicația pentru care temperatura apei crește în adâncime, ajungând chiar și la 40 de grade. Oamenii vin în special pentru tratamente reumatologice.

ADVERTISEMENT

″Este cel mai mare lac helioterm de pe lume, al doilea, că este cel mai adânc, 18 metri adâncime, și este datat exact când s-a produs lacul 1875, 27 mai orele 11, în jurul lacului au fost investiți în jur de 20 de milioane de euro”, spune Fulop Laszlo Zsolt, primarul Sovatei, o stațiune construită în jurul lacului Ursu. Autoritățile locale au accesat fonduri europene pentru amenajarea zonei.

Cum a intrat un lac din România în Cartea Recordurilor! Lacul Ursu
Lacul Ursu este cel mai mare lac helioterm din lume. Sursa foto – facebook

Scăldatul, permis doar 3 luni pe an

Trebuie să știți că în acest an vor fi renovate sau ridicate de la zero 10 unități de cazare. O vilă de acum un secol a fost transformată într-un hotel de 4 stele. ″Vin turiști dintr-o categorie mai înaltă cu venitui mai bune și asta ajută turismul din Sovata. Noi avem mai multe pachete, weekenduri pentru familii, city break. Prețurile noastre sunt între 400 și 600 lei″⁣, a declarat pentru Pro TV, Szabo Levente, director de hotel

ADVERTISEMENT

Un alt lucru interesant pe care e bine să-l cunoască fiecare turist care ajunge în zonă este acela că scăldatul în lacul Ursu este permis doar 3 luni pe an. În 2018, peste 130.000 de turiști au vizitat zona.

 

 

 

Tags:
Fost fotbalist al Stelei, dezvăluiri incredibile din Coreea de Nord: „Știți ce am...
Fost fotbalist al Stelei, dezvăluiri incredibile din Coreea de Nord: „Știți ce am mâncat? Răducioiu și-a vomitat mațele”
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și...
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din...
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din nou mari probleme cu legea! A fost redeschis un dosar mai vechi ce îl vizează pe omul de afaceri din Pipera
Trei judeţe, sub cod galben de grindină şi descărcări electrice în următoarele ore....
Trei judeţe, sub cod galben de grindină şi descărcări electrice în următoarele ore. Avertizare nowcasting de fenomene periculoase
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit...
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Apariție scandaloasă la Cannes! O prezentatoare TV s-a afișat fără lenjerie intimă /...
Apariție scandaloasă la Cannes! O prezentatoare TV s-a afișat fără lenjerie intimă / FOTO
RUSIA a declanșat RĂZBOI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI! AVERTISMENT șocant al MAE
RUSIA a declanșat RĂZBOI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI! AVERTISMENT șocant al MAE
Imagini rare cu fiul cel mare al Corinei Caciuc și al lui Reghecampf....
Imagini rare cu fiul cel mare al Corinei Caciuc și al lui Reghecampf. Ce imagine fabuloasă au postat cei doi
Andreea Tonciu, în pragul divorțului. De ce se destramă căsnicia
Andreea Tonciu, în pragul divorțului. De ce se destramă căsnicia
George și Ionela au murit ieri, în Iași. Ce tragedie! Ce tineri și...
George și Ionela au murit ieri, în Iași. Ce tragedie! Ce tineri și frumoși erau! În loc de nuntă, acum familiile se pregătesc de înmormântare
Cum a reacționat Vladimir Putin, după ce a aflat că liderul iranian Ebrahim...
Cum a reacționat Vladimir Putin, după ce a aflat că liderul iranian Ebrahim Raisi a murit
Artistul român căruia i s-a legat pensula de încheietura mâinii paralizate pentru a...
Artistul român căruia i s-a legat pensula de încheietura mâinii paralizate pentru a putea picta. Destinul tragic al pictorului supranumit „Poetul plastic al florilor“