Fotbal international

Dueluri de FOC la Euro! Spania-Italia, Portugalia-Croaţia, vedetele!

UPDATE, ora 23:54 / S-au stabilit optimile de finală de la Euro 2016. Irlanda se califică în premieră în fazele eliminatorii, în timp ce Belgia ia locul 2 şi e avantajată de împerechere...
23.06.2016 | 00:06
Dueluri de FOC la Euro SpaniaItalia PortugaliaCroatia vedetele

UPDATE, ora 23:54 / S-au stabilit optimile de finală de la Euro 2016. Irlanda se califică în premieră în fazele eliminatorii, în timp ce Belgia ia locul 2 şi e avantajată de împerechere avînd un duel împotriva Irlandei:

Cum arată tabloul optimilor:

1. Elveţia (A2) – Polonia (C2), sîmbătă, ora 16:00,

2. Ţara Galilor (B1) – Irlanda de Nord (C3), sîmbătă, ora 19:00 

3. Croaţia (D1) – Portugalia (F3), sîmbătă, ora 22:00

4. Franţa (A1) – Irlanda (E3), duminică, ora 16:00 

5. Germania (C1) – Slovacia (B3), duminică, ora 19:00

6. Ungaria (F1) – Belgia (E2), duminică, ora 22:00 

7. Italia (E1) – Spania (D2), luni, ora 19:00 

8. Anglia (B2) – Islanda (F2), luni, ora 22:00

road

Clasamentul locurilor 3

ski

Anglia – Franţa se profilează în sferturile de finală!

Anglia ar putea scăpa de un adversar dificil în sferturile de finală deşi a terminat pe locul doi în grupa B. În schimb, pentru “lei” se profilează un meci infernal în sferturile de finală. Contra ţării gazdă, Franţa. În paranteză este trecută echipa care porneşte cu prima şansă din optimile de finală.

Cîştigători meci 1 (Polonia) – Cîştigător meci 3 (Croaţia)

Cîştigător meci 2 (Ţara Galilor) – Cîştigător meci 6 (Belgia)

Cîştigător meci 5 (Germania) – Cîştigător meci 7 (Italia/Spania)

Cîştigător meci 4 (Franţa) – Cîştigător meci 6 (Anglia)


UPDATE, ora 20:54 / Ungaria cîştigă grupa F, de unde se mai califică Islanda şi Portugalia. Austria pleacă acasă. Islanda va avea un meci de foc împotriva Angliei.

Golul Islandei din prelungiri a ajutat, paradoxal, Portugalia. Lusitanii evită partea de foc de tablou şi confruntarea împotriva Angliei. Ronaldo&comp. joacă pe partea mai accesibilă de tablou

UPDATE, ora 00:06 / Tablou de foc la Euro. Germania, Italia, Spania, Franţa şi Anglia sînt pe aceeaşi parte. Incredibil. De cealaltă parte sînt: Elveţia, Polonia, Croaţia şi Ţara Galilor pînă acum.

TABLOU:

djadioa


UPDATE, ora 21:53 / Răsturnări de situaţie spectaculoase după rezultatele din grupa D. Croaţia cîştigă grupa după victoria cu Spania şi Turcia intră cu mari şanse de calificare. VEZI MAI JOS tabloul,

Cunoaştem încă o confruntare din optimile de finală şi e vorba de un meci ŞOC. Spania joacă împotriva Italiei în optimi. 

După meciurile din grupa D mai cunoaştem o echipă calificată matematic de pe locul 3: Irlanda de Nord. 


UPDATE, ora 21:42 / Înfrîngera Irlandei de Nord a calificat matematic alte 3 echipe în optimile de finală: Slovacia, Ungaria şi Croaţia.

Irlanda de Nord şi Albania speră să se califice de pe locul 3 în optimi, însă albanezii au nevoie de un joc norocos al rezultatelor.


UPDATE, ora 21:02 / S-a stabilit un prim meci din optimile de finală de la Euro 2016. Polonia, care a bătut astăzi pe Ucraina dar a ratat primul loc în faţa Germaniei, la golaveraj, va juca în optimile de finală contra Elveţiei, locul doi din Grupa A.

România are toate motivele să regrete eşecul suferit în faţa Albaniei, scor 0-1, în urma căruia a pierdut şi locul trei în grupa A, implicit orice şansă la calificarea în optimile de finală.

La cum arată în acest moment ierarhia pentru locul trei, “tricolorii” ar fi avut şanse uriaşe să meargă spre optimile de finală dacă ar fi acumulat patru puncte. Slovacia conduce această ierarhie, iar Irlanda de Nord ar fi sigură de prezenţa în optimi cu un egal în faţa Germaniei, în această seară, de la ora 19:00.