Poate că Arca lui Noe este doar un concept mitic din Vechiul Testament, însă varianta modernă a acesteia este un proiect care va deveni realitate în următorii ani.
De obicei, iahturile de mari dimensiuni despre care auzi la televizor și pe care le vezi în imagini sunt ambarcațiuni private, ale unor oameni pentru care banii nu vor fi vreodată o problemă.
De data aceasta, însă, avem de-a face cu un superiaht dedicat, într-un fel sau altul, întregii omeniri. Este vorba despre Earth 300, un iaht de dimensiuni uriașe, care promite să fie un adevărat oraș-laborator plutitor, unde oameni de știință vor lucra neîncetat pentru a rezolva marile probleme ale omenirii.
Conform inițiatorilor proiectului, Earth 300 ”a fost creat pentru a rezolva probleme sistemice și structurale pe termen lung, dar și probleme imediate.”
”Trebuie să tratăm planeta ca pe un sistem; până acum am acționat ca și cum aceasta ar fi fost compusă din mai multe părți separate – una este mediul înconjurător, alta este economia. Însă totul este conectat, nu poți rezolva încălzirea globală doar cu un doctorat în termodinamică”, afirmă Neri Oxmann, profesoară la MIT Media Lab.
Cercetătorii reuniți în acest proiect au de gând să rezolve mari probleme ale planetei: emisiile de carbon, poluarea, degradarea ecosistemelor, siguranța alimentară și a apei potabile, rezistența globală în fața bolilor și nu numai.
În plus, oamenii de știință vor ca aceste probleme să fie rezolvate cu un nou model de civilizație, care să fie în armonie cu natura și care să respecte ciclurile acesteia.
Earth 300 este un iaht cu lungimea de 300 de metri, lățimea de 46 de metri și înălțimea de 60 de metri. Va avea 22 de laboratoare și 20 de cabine VIP, iar la bordul său vor putea lucra 160 de cercetători. Aceștia vor avea acces la tehnologii de ultimă generație, pentru a-și desfășura munca în condiții ideale
Alături de aceștia, vor putea fi prezenți și 20 de experți rezidenți, dar și 20 de studenți și 40 de oaspeți VIP. Toate nevoile cercetătorilor și invitaților, dar și restul operațiunilor de bord vor fi rezolvate de către echipajul cu 165 de membri.
Oaspeții VIP vor putea efectua sejururi de 10 zile pe iaht, însă acestea nu sunt pentru oricine. O astfel de ”excursie” va costa 3 milioane de dolari. Astfel, creatorii proiectului încearcă să obțină suficienți bani pentru buna desfășurare a tuturor activităților de pe navă.
Ce mai are specială această Arcă a lui Noe este sistemul de propulsie. Superiahtul ar urma să se bazeze pe un reactor nuclear, însă tocmai aceasta este și marea problemă din procesul de construcție.
Dacă iahtul ar urma să fie gata în 2025, certificarea motorului cu propulsie nucleară ar urma să vină cel mai devreme în 2030, poate chiar în 2032. Astfel, cel puțin temporar, Earth 300 va trebui să folosească alți combustibili.
Reactorul nuclear este unul cu ”săruri topite”, care funcționează cu săruri lichefiate de fluor pe post de agent de răcire. În plus, designul reactorului îi permite să opereze la presiuni scăzute.
Cercetările pentru astfel de reactoare au încetinit în anii ’80, însă în ultimii ani a reapărut interesul pentru acestea. Reactorul promite energie 100% curată pentru iaht.
”Orașul științei” va fi amplasat în sfera care poate fi observată și în imagini, inspirată de forma Pământului. La bordul superiahtului vor fi și câteva ambarcațiuni pentru cercetări subacvatice, dar și un elicopter, pentru transportul pasagerilor.
Ideea din spatele acestei super-ambarcațiuni este să poată călători pe mare nu mai puțin de 300 de ani, de unde și numele acesteia. Totuși, acesta va fi operațional doar 300 de zile pe an, suficient timp pentru ca nava să poată genera și venituri de 100 de milioane de dolari.