Un cunoscut manelist român a ajuns de urgență la spital, în Dubai, iar FANATIK are toate detaliile! Artistul a fost preluat de medici ieri, 10 mai 2023, aproape de miezul nopții.
De Angelo, căci despre el este vorba, a avut o stare de rău, simțind că se sufocă, acuzând o durere puternică în piept. Cântărețul aflat în Dubai a chemat Ambulanța și a fost transportat imediat la un spital de urgență din țara arabă.
Artistul susține că încă nu știe exact ce are, însă medicii i-au prescris un tratament pentru calmarea durerilor cu care acesta s-a confruntat. Din fericire, situația lui nu este atât de gravă pe cât se aștepta.
„Am fost în jur de 23 la spital, de urgență, aici în Dubai. M-a luat Salvarea deoarece simțeam că mă sufoc. Aveam o durere foarte mare în piept. M-a luat cu transpirații, aveam palpitații. Mi-au administrat calmante imediat, crezând că poate fi ceva la pancreas”, a mărturisit De Angelo, pentru FANATIK.
Cântărețul s-a mai liniștit după pastilele pe care i le-au dat doctorii și s-a dus acasă, însă după trei ore, chinul a reînceput! De Angelo s-a întors la spital, unde i s-a luat sânge.
„M-am liniștit și după aceea am fost acasă. După trei ore, am avut dureri și mai mari și am început să vomit. M-am întors la spital, iar de data asta mi-au luat sânge să vedem de la ce poate fi starea asta de rău. Mi s-a zis că nu am nicio bacterie, eu crezând că am vreo bacterie sau un virus. De fapt, am avut o criză de gastrită.
Mi-au făcut și endoscopie și mi-au dat pansamente gastrice pentru acid gastric, eu având foarte mult acid de la operația de gastric sleeve de acum patru ani. Mi-au zis să revin la control după medicamentele prescrise, după ce îmi termin tratamentul temporar”, ne-a mai spus De Angelo.
Îndrăgitul manelist nu este prima oară în pragul morții! Cântărețul a mai trecut printr-o situație grea, în care viața i-a fost pusă în pericol în urmă cu doi ani. De Angelo era să ardă de viu după ce mașina în care se afla a luat foc.
De Angelo a ieșit cu greu din mașina sa, la data de 23 iunie 2021, după ce aceasta a luat foc. Cântărețul a evitat în ultima secundă posibilitatea de a arde de viu în autoturismul său.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2023/05/snapinstaapp3434460599638494779665795180609817972853979n1080.jpg)
În bolidul de lux pe care îl conducea, la acea dată, artistul nu era singur, ci însoțit de niște prieteni. În urma acelui incident, manelistul s-a ales cu niște răni ușoare și i-a mulțumit lui Dumnezeu că a scăpat cu bine.
Tot cu mașina a avut artistul probleme recent, în deșertul din Dubai, doar că de data asta nu a mai fost ceva atât de grav precum pățania de care a avut parte acum doi ani.
„Am fost plecat în deșert pentru o ședință foto și am rămas împotmolit. Am încercat să scot mașina, să o împingem, dar nu am reușit pentru că erau niște dune de nisip foarte mari.
Am rămas aproximativ 8 ore până a ajuns cineva că nu aveam semnal. Noroc că era cinmeva care era cu alt jeep special pentru nisip și am ieșit din încurcătură”, a mai povestit De Angelo pentru FANATIK.