Fotbal intern

Dan Petrescu, absențe de marcă pentru meciul cu Lazio! Echipa probabilă a CFR-ului în confruntarea de Europa League

Autori: Cristi Coste, Marian Popovici | 19.09.2019 | 11:44
Dan Petrescu, absențe de marcă pentru meciul cu Lazio! Echipa probabilă a CFR-ului în confruntarea de Europa League

CFR Cluj joacă împotriva lui Lazio, joi, de la ora 19:55, în prima etapă din grupele Europa League. Ardelenii se confruntă cu probleme de lot înaintea acestei confruntări, însă speră să scoată un punct în fața unei echipe care a venit fără trei piese grele la Cluj: Radu Ștefan, Ciro Immobile și Luis Alberto. 

Dan Petrescu, absențe de marcă pentru meciul cu Lazio! Rondon nu s-a putut antrena cu echipa

De cealaltă parte, Dan Petrescu nu va putea să se bazeze pe Mario Rondon, accidentat. Atacantul venit de la Gaz Metan Mediaș a stat în tribune la antrenamentul oficial al echipei. Soluțiile lui SuperDan în ofensivă sunt limitate, în condițiile în care George Țucudean a decis că vrea să se retragă temporar până în iarnă pentru a-și rezolva problemele de sănătate. Cel mai probabil, CFR Cluj va avea o linie ofensivă cu Deac, Omrani și Păun.

Unul dintre cele mai stranii cazuri de la CFR Cluj este cel al lui Vinicius. Fundașul central care a evoluat foarte bine în preliminariile Champions League a fost lăsat în afara listei UEFA pentru că ar fi suferit o accidentare, însă fotbalistul a declarat că este apt de joc și nu înțelege de ce a fost lăsat în afara lotului:

”Nu înţeleg de ce susţin că sunt accidentat, eu am avut o problemă medicală acum o lună jumate şi vreau şi eu să ştiu de ce cel mai bun apărător, folosit în toate meciurile, nu este pe listă. Eu sunt bine, pot juca, conducerea trebuie să dea o explicaţie”, a spus Vinicius înaintea meciului cu Lazio.

Dan Petrescu, absențe de marcă pentru meciul cu Lazio! Echipa probabilă a CFR-ului în confruntarea de Europa League
Dan Petrescu, absențe de marcă pentru meciul cu Lazio! Echipa probabilă a CFR-ului în confruntarea de Europa League FOTO: Mario Rondon, în tribună

CFR Cluj, linie ofensivă cu Deac, Omrani și Păun

Echipa probabilă a lui CFR Cluj în meciul cu Lazio: Arlauskis – Susic, Burcă, Cestor, Camora – Djokovic, Bordeianu, Aurelio – Deac, Omrani, Păun. Antrenor: Dan Petrescu. 

De altfel, CFR Cluj a lăsat mai multe nume importante în afara listei UEFA în afară de Vinicius. În lotul de Europa League nu se regăsesc Cosmin Vâtcă, Andrei Mureșan, Cătălin Itu sau Michael Perreira.

Dan Petrescu, absențe de marcă pentru meciul cu Lazio! Echipa probabilă a CFR-ului în confruntarea de Europa League
Dan Petrescu, absențe de marcă pentru meciul cu Lazio! Echipa probabilă a CFR-ului în confruntarea de Europa League

Lotul de Europa League pentru CFR Cluj: 

  • Portari: Jesus Fernandez, Giedrius Arlauskis
  • Fundaşi: Alexandru Paşcanu, Andrei Burcă, Răzvan Horj, Mateo Susic, Kevin Boli, Mihai Butean, Mario Camora, Ionuţ Peteleu, Mike Cestor
  • Mijlocaşi: Luis Aurelio, Adrian Păun, Damjan Djokovic, Ciprian Deac, Juan Culio, Cătălin Golofca, Ovidiu Hoban, Mihai Bordeianu
  • Atacanţi: Billel Omrani, Lacina Traore, Mario Rondon
  • Lista B: Claudiu Petrila, Rareș Ispas și portarul Otto Hindrich.
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!